Cu toții reținem poate momentul în care, în conferință de presă, președintele PSD, Marcel Ciolacu, declara că Sebastian Burduja este un candidat la fel de bun pentru București ca și Gabriela Firea.
Momentul a nemulțumit-o îndeajuns pe social-democrată, încât soțul său a ieșit public anunțând că se retrage din această cursă pentru București.
Pe de altă parte, știm din medii bine informate, că Sebastian Burduja, liderul PNL București, deși inițial era pregătit să-și asume candidatura pentru Capitală, nu a fost chemat la nicio ședință de coaliție pentru a-i fi pusă această propunere pe masă. De altfel, nici acum nu a existat o discuție cu liberalul, care a plecat din Abu Dhabi, unde a însoțit delegația premierului, în Coreea de Sud, unde-l însoțește pe Klaus Iohannis.
În plus, dacă în ceea ce-l privește pe fostul candidat Cătălin Cîrstoiu aveam o intenție de vot de 8-10%, cu privire la cei doi noi, dar vechi candidați- la vremuri noi, tot noi- nu avem încă nicio referință.
VEZI ȘI: PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
Știm, din discuții informale, că un candidat PNL ia din voturile lui Nicușor Dan, iar unul PSD din voturile lui Cristian Popescu Piedone.
Dar cum va arăta tabela finală de vot? Vor fi patru care își "măcelăresc" voturile între ei? Va fi dat primarul Capitalei de un procent de eroare (celebrul 3%) sau vom mai avea retrageri?
Dacă se retrage Sebastian Burduja și îi cedează podiumul coaliției Gabrielei Firea, pe logica mai sus amintită câștigă Nicușor Dan. Dacă se retrage Gabriela Firea, câștigă Cristian Popescu Piedone.
Pe de altă parte, nici Nicușor Dan, nici Cristian Popescu Piedone nu par pregătiți să se retragă din cursa pentru București.
Dar dacă se va retrage Cristian Popescu Piedone și vor rămâne în cursă Gabriela Firea și Sebastian Burduja, candidata PSD are, pe principiul deja amintit mai sus, șansele de a câștiga Capitala, Sebastian Burduja captând procente din electoratul lui Nicușor Dan.
Va fi aceasta rețeta pentru București sau va fi o luptă de "cel mai bun câștigă"? Deși mai avem doar două luni până la alegeri, lista candidaților încă se joacă! Important e ca pariul să nu fie pus pe soarta Capitalei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu