'Festival' de substanţe iritant-lacrimogene la Cluj. Jandarmii au intervenit în conflictul ultrașilor de la meciul U vs. Petrolul

 / Foto: Jandarmeria Română
/ Foto: Jandarmeria Română

Jandarmii clujeni au intervenit, marţi, pentru înlăturarea de pe terenul de fotbal a unui suporter la meciul Universitatea Cluj - Petrolul Ploieşti şi au folosit intens substanţe iritant-lacrimogene pentru a evita conflictul direct între galerii. 

'Pe timpul desfăşurării partidei de fotbal, în pauza dintre reprize, membri ai galeriei oaspete şi gazde au încercat să pătrundă pe suprafaţa de joc prin distrugerea unor porţiuni din gardul care separă peluza oaspete, respectiv prin escaladarea gardului care desparte tribuna 2 de suprafaţă de joc.'

'În acest context, un suporter gazdă a pătruns pe suprafaţa de joc, cu intenţia de a provoca galeria oaspete. Acesta a fost imobilizat de către stewarzi în vederea aplicării măsurilor legale. Întrucât stewarzii nu puteau face faţă acestei situaţii tensionate, Jandarmeria a constituit un cordon de ordine pentru a împiedica pătrunderea celorlalţi suporteri pe suprafaţa de joc şi conflictul direct între galerii, folosindu-se în acest sens substanţe iritant lacrimogene', se arată într-un comunicat trimis de Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.

Conform sursei citate, nu există informaţii despre vătămarea corporală a vreunui suporter sau jandarm.

'De asemenea, sunt în derulare activităţi de identificare a tuturor celor implicaţi în aceste incidente, urmând a se dispune măsurile legale împotriva acestora', se precizează în comunicatul Jandarmeriei.

Vezi și - 'U' Cluj a urcat pe loc de promovare directă în Liga 1, după victoria cu Petrolul Ploieşti. Rezultat - Video

FC Universitatea Cluj a urcat pe locul secund în faza play-off a Ligii a II-a de fotbal, după ce a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 3-1 (3-0), marţi seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a şasea.

U a avut o primă jumătate de oră de excepţie, marcând de trei ori, prin Dragoş Tescan (6, 26) şi Florin Ilie (18). Golul liderului a fost semnat de malianul Sory Ibrahim Diarra (64 - penalty), după ce portarul Andrei Gorcea l-a faultat în careu pe Simon Măzărache. Clujenii au avut o bară, prin Ely Fernandes (11), care a ratat o ocazie uriaşă în repriza secundă (55).

Petrolul a avut două bare, prin Bart Meijers (30) şi Cosmin Tucaliuc (33), din lovitură liberă. Diarra a ratat o ocazie bună în min. 70, după ce l-a driblat pe portarul Gorcea, dar a intrat în unghi. Oaspeţii putea primi un penalty şi în min. 46, la o intervenţie a lui Romario Pires asupra lui Mihai Constantinescu.

Petrolul a jucat finalul în zece oameni, deoarece Diarra s-a accidentat în min. 74 şi nu a mai putut continua jocul, după ce antrenorul Nicolae Constantin efectuase toate schimbările. VEZI VIDEO AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel