Eugen Teodorovici, despre modificările fiscale: Două scenarii pentru companiile din România

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a anunțat când publică proiectele de modificare pentru Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală.

Ministerul Finanţelor Publice va publica cel târziu joi două proiecte de acte normative pentru modificarea Codului fiscal şi a Codului de procedură fiscală, care vor cuprinde propuneri ale mediului de afaceri, noile acte normative urmând să fie adoptate până la sfârşitul lunii august, a anunţat, miercuri, ministrul de resort, Eugen Teodorovici, la Palatul Victoria.

"O să postăm astăzi sau mâine cel târziu un set de propuneri de modificare, atât pentru Codul fiscal, cât şi pentru cel de procedură fiscală, un set de propuneri pe care Finanţele, împreună cu mediul de afaceri, cu Coaliţia pentru Modernizarea României - şi aici vă rog să îi consultaţi pentru a evita orice fel de alte, alte posibile intenţii de a duce în derizoriu un astfel de subiect important - sunt modificări propuse de mediul de afaceri pe care Ministerul de Finanţe le-a agreat şi se vor regăsi în două proiecte de acte normative pe care le vom posta şi pentru transparenţă publică, astfel încât, până la final de august, să le putem adopta. Repet, sunt modificări pe care mediul de afaceri le-a solicitat Ministerului de Finanţe şi sunt binevenite pentru a spori această zonă importantă pentru noi, ca ţară", a afirmat Teodorovici.

Vezi și: Sute de persoane, la protestul "in memoriam" de la Caracal. Un copil a leșinat

Urmează şi alte măsuri



În altă ordine de idei, şeful de la Finanţe a menţionat că vor urma măsuri "în zona de capital negativ în rândul companiilor din România".

"Urmează şi alte măsuri. Vă dau un exemplu: în zona de capital negativ în rândul companiilor din România sunt peste 35 de miliarde de lei. Este şi a fost o discuţie intensă şi cu colegii din Banca Naţională în acel Comitet pentru Supraveghere Macroprudenţială şi la o astfel de măsură se lucrează pentru a clarifica această situaţie. Va fi un act normativ separat cu, eventual, două posibile scenarii: şi anume un termen poate final - 2020 - până la care aceste companii cu capital negativ trebuie să decidă într-un sens sau altul, adică fie retrag din acele companii sumele de bani respective, împrumutate firmei, fie cresc capitalul social, pentru că, repet, interesul nostru ca şi Guvern este ca mediul de afaceri din România să fie unul corect, concurenţă loială între agenţii economici din România", a precizat el.

Această nouă măsură vine după ce, miercuri, Executivul a aprobat un act normativ pentru un mecanism de restructurare financiară.

Restructurare financiară



"Azi, în şedinţa de Guvern s-a aprobat un act normativ pentru un mecanism de restructurare financiară. Nu este o amnistie fiscală, cum din păcate este denumită în spaţiul public. Vorbim despre o restructurare financiară ce face parte dintr-un pachet de mai multe măsuri pentru mediul mediul economic", a spus Teodorovici.

El a precizat că măsura nu a fost luată pentru lipsa de fonduri la bugetul de stat, ci este rezultatul unui dialog cu mediul de afaceri, dar şi cu instituţii internaţionale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel