EXCLUSIV  Dumitru Rotariu, interviu. Cine este omul care a făcut ca numele de România să se audă peste tot în lume

Dumitru Rotariu este un adevărat ambasador pentru România care, prin arcurile sale, vorbește lumii întregi despre țara noastră. Specialiștii în domeniu îl cunosc, la fel și copiii care își doresc ca într-o zi să devină ca el. Dumitru Rotariu, meșter din Dumbrăveni, județul Sibiu, a vorbit pentru DC News despre marea sa pasiune care îi ocupă tot timpul - făurirea de arcuri.

Poate vorbi ore întregi despre minunile care îi ies din mâini. Dumitru Rotariu construiește arcuri încă din copilărie, dar și-a dus pasiunea la alt nivel undeva prin anul 2000. De atunci, pasiunea s-a transformat în perfomanță. 

(w670)

(Dumitru Rotariu învățând copiii să tragă cu arcul)

Prima dată când am auzit de Dumitru Rotariu se întâmpla în 2015, atunci când a creat un arc care să reprezinte spațiul românesc după ce a observat că arcașii noștri folosesc în competiții arcuri coreene sau turcești. A căutat forma tradițională, neobișnuită, a armei cu care era înzestrată oastea dacilor. Nu a găsit alte mărturii istorice decât imaginile surprinse pe Columna lui Traian. După ani de studiu, a realizat arcul dacic, unul dintre cele mai bune din lume.

Pasiunea sa pentru arcuri este mai complexă, reprezintă o combinaţie între placerea de a construi arcuri, plăcerea de a trage bine cu ele și fascinaţia pentru istorie. 

(w670)

(Dumitru Rotariu, lecție de frumos)

"În 2015 am început să readuc la viață arcul dacic de pe Columna lui Traian. Mă ocup de construcția de arcuri, la nivel profesional, din 2000. De fapt, construiesc de când eram mic, dar în 2000 am început să mă documentez și am reaprins pasiunea la alt nivel. Tatăl meu făcea arcuri pentru că pe vremea în care am copilărit nu erau jucării.

În adolescența mea mă informam din revistele de specialitate. Una dintre ele trata construcția de arcuri și atunci, pe la 14 ani, am văzut așa, ca într-un mic tutorial, cum se face unul. Pe vremea aceea, la Reghin, era singura fabrică din țară care construia arcuri. De la 14 ani am început să contruiesc și eu.

(w670)

(Arc dacic compozit construit cu materiale naturale, corn de vită, tendon de vită, sfoară de in la matisaj și clei de pește. E incununarea succesului dupa trei ani de cercetare și muncă în descoperirea arcului Dacic. Durata construcției lui fiind de patru luni)

Când am început să fac arcuri, eram fascinat de arcurile din toate colțurile lumii. Am reconstruit multe modele din istoria universală. Am lucrat o lungă o perioadă cu materiale naturale, dar pentru a putea să replic, ca formă, alte arcuri, a trebuit să lucrez și cu materiale moderne cum ar fi fibra comprimată, anumite rășini speciale sintetice de lipit. Am făcut arcuri tradițional-autentice, dar și tradițional-moderne. Trebuie spus că multe dintre arcurile tradiționale nu se pot replica decât cu materiale naturale, foarte greu de procurat, cum ar fi corn de bivol, de berbec, cleiuri din bășică de sturion etc. Acum lucrez cu materiale naturale, dar când am început să fac arcuri nu aveam acces la materiale naturale. Sunt greu de găsit și se prelucrează la fel de greu!", a povestit Dumitru Rotariu pentru DC News.

Povestea arcului scit

"Am făcut multe arcuri occidentale. Eram pasionat de tot ce înseamnă Vestic. După ce am dus la un nivel înalt aceste arcuri, am descoperit un lucru fascinant - am trecut de la lemn, la fibră, de la fibră am trecut iar la lemn și la materiale naturale. Mi-am dat seama că știm foarte puțin despre arcuri tradiționale. Pentru mine, fiind constructor de arcuri, o întoarcere adâncă în trecut înseamnă o evoluție. Am vrut să văd până unde mă pot întoarce în timp și am realizat arcul scit. Sciții făceau niște arcuri absolut fenomenale, au descoperit o formă unică. Un arc din acela are șapte curbe distince. Niciun arc de pe planetă nu are atâtea curbe, este o combinație foarte interesantă, excepțional", ne-a mai zis Dumitru Rotariu.

Arcul dacic nu este fantezist. Un succes fenomenal

"Sunt prieten foarte bun cu profesorul universitar Cristian Opriș, doctor în grafică. Dumnealui a fost singurul care a replicat arcul scit așa cum a fost el, autentic. Ne-am consultat foarte mult în ceea ce privește interpretarea grafică de pe Columna lui Traian. Arcul dacic apare acolo în mai multe ipostaze destul de clare, chiar dacă nu sunt pe de-a întregul. Mi-am dat seama că arcul dacic nu este deloc un arc fantezist. Capetele acelea recurbate despre care ni se spunea că sunt gât de lebădă nu este deloc așa. Toate curbele care unora li se par fanteziste sunt niște curbe, niște forme care au un rol bine determinat tehnic.

(w670)

(Dumitru Rotariu)

Din anii mei de studiu, nu pare un arc scit. Nu am văzut decât asemănări între ele. Pot spune următorul lucru: fie că arcul dacic derivă din acul scit, fie sunt arcuri înrudite, au în mare aceeași formă, dar diferă totuși un pic. Eu am avut curajul să fac un arc dacic. Am încercat inițial să redau forma, de acest lucru am fost interesat, nu atât de mult de materialele din care a fost construit. La început, l-am făcut din lemn, apoi ținând cont că este un arc foarte complicat, cu multe tensiuni în el, lemnul simplu nu m-a putut ajuta prea mult, nu a rezistat.

Apoi l-am făcut cu materiale moderne care le suplinesc pe cele naturale, adică să reziste la acele tensiuni fantastice care există într-un arc. A fost un succes fenomenal. Nimănui nu i-a venit să creadă cât de performant este un astfel de arc. Ulterior am procurat materiale naturale și am făcut două replici cu materiale naturale. Da, sunt singurul creator român de arcuri dacice", a mai povestit Dumitru Rotariu.

(w670)

(Longbow englezesc)

Ca în orice alt domeniu, apar și impostori care, fără să aibă în spate ani de muncă și studiu, își revendică tot felul de false performanțe cu scopul doar de a face bani ușor.

"De câteva luni, cineva dornic de bani, încearcă nu să copieze arcul dacic, ci să copieze ce am făcut eu. Să facă o replică după replica mea", ne-a zis meșterul care a câștigat ultimele ediții la Cupa Şerban Cantacuzino, concurs internaţional de tir cu arcul tradiţional.

Jumătate de an de muncă pentru un arc de poveste

"Construcția unui arc dacic, de exemplu, cu materiale naturale, durează cel puțin șase luni, este un proces îndelungat de lucru. Mie îmi place să trag mult la distanță. Vreau să vă spun și un record personal. Am reușit să trag, cu un arc dacic, 406 metri lungime în condițiile în care recordul mondial este de 600 metri cu un arc care are putere dublă față de arcul pe care l-am folosit eu. Este o performanță. Acum vreau să fac un alt arc dacic pentru a mă putea raporta la recordurile mondiale. Cu arcul dacic am depășit arcul coreean care este considerat cel mai bun arc din lume", ne-a mai zis Dumitru Rotariu.

(w670)

(O replică cu materiale moderne a arcului Dacic, cu mânerul și capetele din lemn de nuc)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel