Corina Crețu, întâmplarea șocantă despre care nu a vorbit: Am trecut pe lângă moarte!

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, într-o discuție deschisă cu Dana Chera, la Antena 3, a povestit despre momentele grele prin care a trecut pe parcursul vieții.

"Am trecut pe lângă moarte" și-a început astfel mărturisirea Corina Crețu. La vârsta de 14 ani, a făcut septicemie, părinții ei fiind nevoiți să facă numeroase sacrificii.

"Visam să fac sport. În mintea mea, nu era altceva decât sport și, dintr-o dată, mi-am dat seama că nu mai pot face acest lucru. (...) Aveam 14 ani, eram în primul semestru la liceu. În pauză, pur și simplu, m-a lovit cineva cu ceva în ochi. M-am spălat pe ochi. A venit directorul, eu plângeam. Până la urmă, acul a rămas înfipt în ochi. Am stat opt ore cu un ac în ochi. S-au speriat. Nu mai văzuseră așa ceva.

Am văzut bine a doua zi după operație, dar pe la prânz, făcusem deja septicemie. E o decizie ce trebuie luată rapid de a scoate sau nu ochiul celălalt pentru a nu se transmite lipsa de vedere la ochiul celălalt. Am stat un an acasă. Vreau să mulțumesc familiei și oamenilor valoroși care m-au îmbărbătat întotdeauna", a spus Corina Crețu.

"După, mi-am creat această chestiune de a nu vorbi. Mi-am creat ideea de a uita despre acest lucru", a mărturisit Corina Crețu.

Accident de mașină

De asemenea, în cadrul emisiunii, a povestit despre un alt moment greu, un accident de mașină. "Exact după 13 ani, tot pe 1 octombrie, am avut un accident de mașină, care mi-a rupt tot pe partea dreaptă. Cinci coaste rupte. (...) M-a luat un taximetrist pe care nu-l cunosc, nu am cum să dau de el. Nu știu dacă își amintește. M-a dus direct la spital. Doctorii mi-au spus că, dacă n-aș fi ajuns în timp, una din coaste mi-ar fi spart plămânul. Atunci eram ziaristă", a povestit Corina Crețu.

[citeste si]

"În viață nimeni nu e scutit de lucruri grele. Ține și de soartă, dar și de fiecare dintre noi. Trebuie să avem încredere în noi, acest lucru este foarte important", a spus Corina Crețu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel