CONGRES PMP. Funeriu: Misiunea PMP este de a continua ceea ce a început Băsescu

daniel_funeriu
daniel_funeriu

Misiunea Partidului Mișcarea Populară (PMP) este de a continua ceea ce a început Traian Băsescu în privința reformei statului de drept, a declarat Daniel Funeriu, sâmbătă, la Congresul formațiunii, în discursul său de candidat la șefia partidului.

CONGRES PMP. "Misiunea noastră politică este să continuăm ceea ce a început Traian Băsescu și asta poate fi sintetizat în trei puncte: continuarea reformei statului în justiție, educație, sănătate, fiscalitate, infrastructură — sunt cinci mari domenii ale statului care trebuie scoase din mâinile mafiilor transpartinice și întoarse către cetățean; continuarea integrării euroatlantice pe axa Londra-Washington și politica față de Republica Moldova. Misiunea liderului PMP este să dea partidului credibilitatea maximă că putem face lucrurile astea, nu pentru noi, ci pentru cetățenii României", a declarat Daniel Funeriu, fost ministru al Educației și fost consilier prezidențial.

VEZI ȘI: CONGRES PMP. Adrian Papahagi s-a retras din cursă și îl susține pe Funeriu

"Această competiție este despre credibilitatea răspunsurilor pe care, începând de mâine, trebuie să le dăm cetățenilor României. Trebuie să avem fața către partid, către membrii partidului, dar cel mai important este să avem fața către români și prin asta trebuie să fim 'partidul altfel': prin faptul că în fiecare secundă avem de spus fiecărui român, ceva important pentru el și familia lui, nu doar un slogan", a mai declarat Daniel Funeriu.

CONGRES PMP. El a criticat faptul că actuala guvernare nu a continuat reforma demarată și parțial implementată de el în Educație.

Nu în ultimul rând, Daniel Funeriu a apreciat în discursul său că fostul, de acum, președinte al PMP, Eugen Tomac, este nu doar un coleg deosebit, dar și un om de mare valoare și un mare patriot.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel