Conducerea de la Sparta Praga, despre Stanciu și Niță

Dan Carp / 02 feb 2018 / 19:06 Salveaza PDF Comentarii
Foto: www.sparta.cz
Descriere foto: Foto: www.sparta.cz

Fotbalistul român Nicolae Stanciu nu a fost adus la Sparta Praga pentru a compensa retragerea legendarului Tomas Rosicky, a afirmat directorul sportiv al clubului ceh, Zdenek Scasny, citat de site-ul grupării.

Sparta a oficializat vineri transferul altui mijlocaş ofensiv, gabonezul Guelor Kanga, în vârstă de 27 de ani, venit de la Steaua Roşie Belgrad. Kanga a marcat în vară pentru echipa sârbă împotriva Spartei în turul 3 preliminar al Europa League.

„E nevoie să-l avem pe Kanga în echipă ca să-l ajute pe Stanciu, fiindcă am putea avea probleme când adversarele noastre sunt pregătite să-l marcheze pe Stanciu. Cu Kanga avem mai multă varietate. Totuşi, dacă ei doi nu vor fi sprijiniţi de coechipieri, oricum vom avea probleme. Nu vreau să spun că noi am vrut să-l înlocuim pe Tomas Rosicky prin aceste transferuri. Aveam nevoie de mai multă concurenţă pentru postul de mijlocaş central, asta e sigur. (...) Va trebui să vedem dacă Stanciu şi Kanga pot juca împreună, dacă pot colabora. Eu cred că da", a spus Scasny, care a fost şi antrenor al Spartei.

 

Cehii, încrezători în Niță



Scasny a vorbit despre venirea portarului Florin Niţă, de la FCSB, în locul lui Martin Dubravka, ce a semnat cu Newcastle United, din Premier League: „Noi ştiam că plecarea lui Dubravka la Newcastle nu va fi posibilă fără aducerea unui nou portar. Transferul la Newcastle este un mare pas înainte pentru Martin şi suntem bucuroşi pentru el. Şi din punct de vedere financiar condiţiile sunt foarte bune pentru Sparta. Cred că avem în Florin Niţă un portar de aceeaşi valoare."

Sparta, la care joacă şi Bogdan Vătăjelu, este pe locul 5 în campionat.

 

[citeste si]



Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26