"Acest for al înțelepților europeni în chestiuni judiciare a fost invocat de toți criticii legilor justiției: opoziția politică, reprezentanții protestatarilor care au fost la Guvern sau ambasadorii UE semnatari ai comunicatului în care își manifestau îngrijorările față de acest demers, deși este vorba de politica internă a unui stat, care nu ar trebui să fie ținta demersurilor diplomatice – cel puțin așa spune Art. 41 al Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice: „diplomații au datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale statului" străin în care își desfășoară activitatea.
Spre surprinderea multora dintre acești contestatari, Comisia de la Veneția deja s-a pronunțat asupra amendamentelor care au iscat cele mai mari controverse în cursul dezbaterilor parlamentare din România.
Restrângerea rolului președintelui în numirea magistraților", scrie pe pagina de socializare deputatul Mircea Draghici.
"Legile adoptate de Parlament prevăd restrângerea rolului președintelui în numirea procurorilor și judecătorilor, fără însă a-l exclude din această procedură. Astfel, în noua reglementare rolul decisiv revine Consiliului Superior al Magistraturii care face propunerea în cazul judecătorilor de la instanțele superioare și avizează propunerile pentru procurorii șefi. Președintele nu mai poate refuza decât o singură dată, motivat, propunerile procurorilor și nici măcar o singură dată propunerile pentru președintele și vicepreședintele Înalte Curți de Casație și Justiție.
Iată ce spune Comisia de la Veneția cu privire la procedura numirii magistraților: „O metodă adecvată pentru garantarea independenței Justiției este stabilirea unui consiliu, care trebuie împuternicit cu garanții constituționale cu privire la componență, putere și autonomie. Un astfel de Consiliu ar trebui să aibă o influență decisivă asupra numirii și promovării judecătorilor, precum și în ce privește măsurile disciplinare împotriva acestora". De asemenea, Comisia mai subliniază că „ceea ce contează cel mai mult este gradul de libertate pe care îl are șeful statului în numiri. Trebuie să se asigure că rolul principal în această procedură va reveni unui organism independent – unui consiliu judiciar. Propunerea acestui consiliu poate fi respinsă doar în mod excepțional, iar președintelui nu trebuie să i se permită să numească un candidat care nu este inclus în lista depusă de acest consiliu" (Comisia de la Veneția – Numirile în sistemul judiciar, 2007)
Controlul ierarhic asupra procurorilor.
Unul dintre amendamentele cele mai contestate a fost cel prin care în lege a fost transpus textul art. 132 din Constituție conform căruia „procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției". Obiecțiile au vizat faptul că din lege a dispărut termenul de „independență", ceea ce ar conduce la o subordonare a procurorilor față ministrul Justiției, adică față de un om politic sau numit politic.
Iată însă ce spune Comisia de la Veneția în această privință: „Există o diferență esențială cu privire la modul în care este perceput conceptul de autonomie sau independență în cazul judecătorilor, comparativ cu al parchetului. (...) Chiar în acele situații în care parchetul este asemenea unei instituții independente ar putea exista un control ierarhic asupra deciziilor și activităților procurorilor, altul decât cel exercitat de procurorul general".
În noua formă a legilor justiției, deși va exista controlul ierarhic asupra procurorilor, aceștia vor beneficia totuși de independență totală în dispunerea soluțiilor, la fel ca în alte state europene, precum Suedia, Irlanda, Italia, Portugalia etc. Trebuie însă spus că în multe alte state, decidenții politici precum ministrul Justiției, președintele sau parlamentul pot interveni chiar pentru oprirea unor investigații penale. E chiar cazul unor dintre statele care au semnat comunicatul de presă în care își exprimau îngrijorare cu privire la legile justiției: Danemarca, Finlanda, Franța, Belgia sau Germania, dar și al altor țări din Uniunea Europeană precum Grecia, Cehia, Polonia, Lituania sau Slovenia.
Răspunderea magistraților
O altă chestiune foarte contestată mai ales din interiorul sistemului judiciar a fost amendamentul privind răspunderea magistraților pentru erorile judiciare comise din rea-credință sau gravă neglijență. Conform legilor adoptate, în cazul care o instanță de judecată stabilește că s-a comis o astfel de eroare, Ministerul Finanțelor trebuie să plătească prejudiciul celui care a avut de suferit, dar în același timp se va întoarce și împotriva magistratului care a produs eroare judiciară pentru a recupera banii plătiți. Amendamentul contestat de magistrați preia practic textul din Constituție, care spune la art. 52 alin. 3 că „statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea magistraților care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență". Așadar, punctul de vedere al Comisiei de la Veneția nu ar trebui să conteze atât de mult pentru că prevederile Curții Constituționale sunt obligatorii și prevalează față de orice alte interpretări. Dar și în această privință Comisia de la Veneția a enunțat un principiu care susține amendamentul adoptat de Parlament: „Oricât de importantă este libertatea judecătorilor în exercitarea funcției lor judiciare, aceasta nu înseamnă că jucătorii nu au răspundere. Trebuie stabilit un echilibru între imunitatea lor, ca mijloc de protecție împotriva presiunilor sau abuzurilor din partea altor puteri ale statului sau ale indivizilor (imunitatea funcțională) și faptul că un judecător nu este deasupra legii (răspunderea). (...) În concluzie, doar erorile comise intenționat, ca un abuz deliberat, sau în mod repetat cu gravă neglijență trebuie să conducă la sancțiuni disciplinare și la răspundere civilă și penală" (Comisia de la Veneția, în Opinia Amicus Curiae exprimat pentru Curtea Constituțională din Republica Moldova cu privire la răspunderea penală a judecătorilor).
Un punct de vedere similar îl exprimă și Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (ENCJ), un fel de asociația a tuturor CSM-urilor din Europa. Acest organism subliniază că „trebuie admis că independența este direct legată de răspundere. Un sistem judiciar care reclamă independență, dar refuză să răspundă în fața societății, nu se va bucura încrederea societății și nu va obține independența pe care se străduiește să o obțină". (ENCJ Raport asupra Independenței și răspunderii sistemului judiciar – 2013-2014).
În loc de concluzie...
Este greu de înțeles de ce contestatarii legilor justiției insistă atât de mult pe consultarea Comisiei de la Veneția, din moment ce aceasta s-a pronunțat deja în favoarea amendamentelor criticate în România. Fie aceștia nu cunosc aceste opinii exprimate de comisia pe care o invocă, fie se mizează pe un viciu de procedură pe considerentul că în ultimul Raport MCV, Comisia Europeană recomanda României să ceară un punct de vedere de la Comisia de la Veneția dacă va modifica legile justiției. Realitatea este însă diferită și în această privință. Recomandarea din Raportul MCV nu se referea în general la modificarea legilor justiției – nici nu avea cum să facă acest lucru pentru că ar fi depășit cu mult limitele suveranității unui stat membru al Uniunii. Recomandarea se referea strict la o modificare care ar creștere rolul decidenților politice în numirea procurorilor șefi. Or, noile legi ale justiției, restrâng influența politică a președintelui și oferă un rol decisiv Consiliului Superior al Magistraturii, adică exact așa cum recomandă Comisia de la Veneția".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
