Urmărește emisiunea live


Cât de slabi trebuie să fim? Neapărat citește acest articol

Pierderea în greutate
Pierderea în greutate

Scriu zilnic, pentru acest blog, despre ce trebuie să mănânce sau să facă cineva care vrea să slabească sau să aibă o siluetă frumoasă și tonifiată. Și primesc tot felul de comentarii și de întrebări. Asta e o parte foarte interesantă a experienței cu blogul. Am fost întrebată dacă nu-s prea slabă, asta fiind varianta blândă, mi s-a spus că am fundul sau sânii prea mici sau că arăt perfect. Ideea e că părerile sunt împărțite și fiecare e sigur că deține adevărul absolut, scrie Andreea Sava pe blogul ei. 

Femei care vor să fie foarte slabe sau bărbați cărora pe plac femeile atletice și tonifiate sau tabăra celor care decid că femeia trebuie să fie rotundă ca să ai pe ce să pui mâna. Acum eu nu știu dacă toți bărbații preferă să pună mâna pe mușchi sau pe grăsime, pe sâni mari sau mici, siliconați sau naturali dar în mod clar există o dilemă

Cât de slab(ă) trebuie să fii?

 

Cât îți place ție zic eu. Ăsta mi se pare cel mai important lucru în viață: să fii tu mulțumit și împăcat cu tine. Desigur că eu am mai expus aici, pe blog, și latura care ține de sănătate. V-am spus și v-am arătat că grăsimea din jurul taliei, de exemplu, îți arată că ai grăsime și în jurul organelor, nu e doar un înveliș care-ți ține de cald iarna.

Acum, eu în viață sunt pentru libertate totală. Fiecare face ce vrea și-și asumă ceea ce face. Deci am dat o informație și fiecare o gestionează cum dorește. Dar, clar, nu există un standard de frumusețe, tonifiere și de grosime a taliei.

Găsești parteneri de sex indiferent de siluetă, poți și să te căsătorești fără probleme, dacă asta-ți dorești și te face să te simți împlinit(ă).

Dacă, însă, te-a speriat poza de mai sus, fiindcă e vorba despre sănătate pusă în pericol, cel mai bine e să te apuci de făcut mișcare. Exercițiile din clipul de mai jos sunt foarte eficiente pentru slăbit și nici măcar nu trebuie să ieși din casă pentru ele.

Trebuie să slăbesc sau să mă îngraș?

 

Răspunsul îl găsești în oglindă și-l poate da doar fiecare pentru el. Aspectul poate fi important sau nu pentru o persoană iar dacă-ți pasă de cum arăți nu înseamnă că ești narcisist(ă) sau că nu ești în stare de altceva. Da, am întâlnit foarte des acest clișeu cu "frumoasă și proastă" sau „e frustrată și disperată că n-o vrea nimeni" sau "am alte calități deci nu contează că am celulită" și alte asemenea.

Da, dacă ai celulită nu înseamnă că nu ai alte calități dar e perfect valabil și pentru cazul femeilor fără celulită. Și cu silueta e la fel ca-n orice alt caz: poți să-ți dorești o carieră sau nu, să ai copii sau nu și tot așa. Părerea mea e că fiecare trebuie să facă exact ce-l face fericit.

De ce fac eu sport

 

Acum, pentru că-mi place. La început, pentru că nu-mi plăcea cum arăt și nu mă simțeam bine. Și n-am niciun fel de problemă să recunosc asta. Spune ceva asta despre mine? Absolut nimic, zic eu. Decât că-mi ocup timpul într-un anumit fel. Încerc să impun un model? Bineînțeles că nu. Doar încerc să relaționez cu persoane care au aceleași interese, temeri și standarde ca mine.

E bine să fii sănătos și să faci sport?

 

Absolut da! Dar nu e nicio problemă dacă alegi alt stil de viață. Fiecare își asumă. E simplu să trăiești ca mine? Eu spun că da pentru că eu fac ce-mi place.

Ideea, însă, e că nu ai cum să știi dacă îți place ceva până nu încerci. Nici eu nu am fost o fire sportivă până după 30 de ani. Și credeam că sunt o leneșă și nu-mi place să fac mișcare. Și cât de mult m-am înșelat... Nu pierzi nimic dacă încerci, de exemplu, să faci câteva exerciții în timp ce te uiți la TV.

Trebuie să-ți schimbi stilul de viață?

 

La întrebarea asta nu pot să răspund eu. Eu pot doar să spun că se poate și să povestesc felul în care am făcut-o eu. Eu îmi fac datoria să spun că o dietă dezordonată și un stil de viață sedentar se vor traduce, mai devreme sau mai târziu, prin probleme majore de sănătate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel