Busuioc:Reuniunile de tipul Congreselor INTOSAI, un bun prilej pentru comunitatea mondială a auditului de a oferi soluţii comune

Noile abordări în audit în ceea ce priveşte sprijinul acordat de SAI-uri guvernelor în atingerea obiectivelor strategice sau în ceea ce priveşte auditul Big Data prin accesul la informaţii şi utilizarea lor cu acurateţe, auditul IT sau impactul revoluţiei digitale asupra auditului public extern, precum şi alte răspunsuri la problemele emergente cu care lumea modernă se confruntă reprezintă reperele unui drum ambiţios, dar echilibrat, pe care Instituţiile Supreme de Audit şi-au propus să îl parcurgă în următorii trei ani, a declarat preşedintele Curţii de Conturi, Mihai Busuioc, la cel de-al XXIII-lea Congres INTOSAI (INCOSAI), de la Moscova. 

În contextul în care în ultimii ani tehnologia informaţiei a contribuit în mod semnificativ la modernizarea serviciilor oferite societăţii în raport cu nevoile cetăţenilor, cele două teme principale ale Congresului au fost 'Tehnologia informaţiei pentru dezvoltarea administraţiei publice' şi Rolul Instituţiilor Supreme de Audit în realizarea priorităţilor şi obiectivelor naţionale', informează un comunicat al Curţii de Conturi. Cu acest prilej, au fost abordate subiecte precum implementarea tehnologiei informaţiei, dezvoltarea de noi produse digitale, securitatea informatică, tehnologia cloud, Big Data şi inteligenţa artificială, componente esenţiale pentru un proces decizional mai raţional şi mai eficient în cadrul activităţilor desfăşurate de Instituţiile Supreme de Audit. Discuţiile din cadrul Congresului au vizat şi contextul macroeconomic al auditului din perspectiva provocărilor globale cu care societatea se confruntă în prezent. Astfel, în conformitate cu misiunea INTOSAI de continuă dezvoltare a capacităţilor Instituţiilor Supreme de Audit, un punct important al dezbaterilor a vizat necesitatea consolidării strategice a activităţilor de audit care să aducă plus valoare în viaţa cetăţenilor. La finalul dezbaterilor, prin votul majorităţii şefilor de delegaţii, a fost adoptată Declaraţia de la Moscova, fiind stabilite principiile cu privire la modul în care fiecare SAI, la nivel naţional, s-ar putea raporta la sectorul public de audit al evoluţiilor şi dezvoltărilor tehnologice pentru a rămâne relevant la nivelul societăţii, răspunzând nevoilor părţilor interesate şi adăugând valoare. 'Reuniunile de tipul Congreselor INTOSAI reprezintă un bun prilej pentru comunitatea mondială a auditului de a oferi soluţii/răspunsuri comune, articulate şi filtrate de experienţa comună în beneficiul tuturor, aşa cum ne spune şi sloganul INTOSAI. Trebuie să vedem unde ne aflăm în raport cu lumea auditului public extern la nivel internaţional, ce avem de schimbat, ce putem învăţa de la alte Instituţii Supreme de Audit şi unde putem contribui cu experienţa noastră profesională', a apreciat Mihai Busuioc. În marja Congresului INTOSAI, preşedintele Curţii de Conturi a României a avut o întrevedere cu preşedintele Instituţiei Supreme de Audit din Statele Unite ale Americii (GAO), Gene Dodaro, ocazie cu care au fost identificate oportunităţi de cooperare bilaterală între cele două instituţii în domenii precum asigurarea calităţii auditului, tehnici inovative de redactare a rapoartelor de audit şi furnizarea de expertiză în vederea dezvoltării unor noi abilităţi profesionale pentru auditori. De asemenea, în contextul dezvoltării şi consolidării relaţiilor profesionale din domeniul auditului la nivel european, Mihai Busuioc a avut discuţii bilaterale cu Klaus-Heiner Lehne, preşedintele Curţii de Conturi Europene, cu Vitor Manuel Caldeira, preşedintele Curţii de Conturi a Portugaliei, Ivan Klesic, auditor general al Oficiului de Audit al Republicii Croaţia, dar şi cu Karol Mitrik, preşedintele Oficiului Suprem de Audit al Republicii Slovacia. Mai mult, au fost abordate şi subiecte de actualitate referitoare la problematica Organizaţiei Europene a Instituţiilor Supreme de Audit cu Seyit Ahmet Baş, preşedintele Curţii de Conturi a Turciei, în prezent preşedinte EUROSAI , dar şi aspecte privind sfera de cooperare din domeniul auditului IT cu Hu Zejun, auditor general al Oficiului Naţional de Audit al Republicii Populare Chineze, respectiv cu Choe Jaehyeong, preşedintele Consiliului de Audit şi Inspecţie al Republicii Coreea. Preşedintele Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, alături de o delegaţie a instituţiei, a participat, în perioada 24 - 28 septembrie 2019, la cel de-al XXIII-lea Congres INTOSAI (INCOSAI), organizat la Moscova de către Curtea de Conturi a Federaţiei Ruse. Din delegaţia oficială au mai făcut parte consilierul de conturi Marta Aurona Pelea, consilierul de conturi Manuela Ileana Pieleanu şi consilierul de conturi Attila Dezsi. INTOSAI - Organizaţia Internaţională a Instituţiilor Supreme de Audit - este organizaţia profesională a Instituţiilor Supreme de Audit din ţările care fac parte din Organizaţia Naţiunilor Unite sau din agenţiile specializate ale acesteia. INTOSAI numără 191 de membri cu drepturi depline şi patru organizaţii internaţionale care au statutul de membri asociaţi. INTOSAI face parte dintre organizaţiile de sprijin ale ONU. EUROSAI este organizaţia regională a Instituţiilor Supreme de Audit din Europa, în ceea ce priveşte controlul şi auditul extern al finanţelor publice. Constituit în anul 1990 ca grup de lucru regional al INTOSAI, EUROSAI are în prezent 49 de membri. Curtea de Conturi a României este membru EUROSAI încă de la înfiinţarea sa, în anul 1992. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel