Bogdan Chirieac, după victoria lui Karol Nawrocki: Relațiile dintre România și Polonia nu vor mai fi așa cum au fost în ultimul deceniu

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Chiar dacă Rafal Trzaskowski s-a declarat prematur câștigător al alegerilor din Polonia, victoria i-a revenit suveranistului Karol Nawrocki. În acest context, Bogdan Chirieac a analizat cum ar putea evolua relațiile dintre România și Polonia.

Vezi și - Un nou moment „Mihaela, dragostea mea” în politica europeană. Cum a devenit Rafal Trzaskowski "Geoană de Polonia" - VIDEO

În contextul în care președintele Nicușor Dan l-a susținut pe contra-candidatul noului președinte polonez Karol Nawrocki, analistul politic Bogdan Chirieac a fost întrebat, la Realitatea Plus, despre cum vor evolua relațiile dintre Polonia și România.

"Este ceea ce discutam la vremea respectivă, dacă țineți minte, spuneam că relațiile dintre România și Polonia, care sunt excelente, ar putea avea de suferit, dacă nu va ieși învingător candidatul pe care îl sprijină Nicușor Dan. Și asta s-a întâmplat. Altminteri, situațiile erau identice, ca două picături de apă, România și Polonia, respectiv primarul Capitalei, la noi și la ei, împotriva candidatului suveranist. La noi a câștigat progresistul, la dânșii a câștigat suveranistul.

Relațiile dintre România și Polonia nu vor mai fi așa cum au fost în ultimul deceniu

În acest moment, relațiile dintre România și Polonia nu vor mai fi așa cum au fost în ultimul deceniu. Să sperăm că, totuși, vom găsi puterea, de o parte și de alta, ca ele să rămână puternice, fiindcă sunt cele două ancore de stabilitate pe frontul de Est, Polonia și România. Prin urmare, chiar trebuie găsite soluții. În multe puncte de vedere, România și Polonia se sprijină reciproc și împreună trebuie să aibă un cuvânt greu de spus și la Bruxelles, și la Washington.

La Washington, Polonia are o intrare bună, foarte bună, poate că și România e mai optimistă, după telefonul pe care l-a dat Donald Trump lui Nicușor Dan.  Trebuie analizate, în detaliu, ce s-a întâmplat în Polonia și ce s-a întâmplat în România, mai ales că primarul polonez câștigase în turul 1. La noi câștigase suveranistul și la un scor dublu față de progresist. Cum la dânșii au câștigat suveraniștii și la noi au câștigat soroșiștii este greu de spus, înțeles lucrul acesta", a spus analistul politic Bogdan Chirieac.

Nawrocki, noul președinte al Poloniei

Candidatul de dreapta Karol Nawrocki a câștigat la limită alegerile prezidențiale din Polonia, învingându-l pe centristul pro-european Rafał Trzaskowski cu 50,89% din voturi, față de 49,11%, potrivit rezultatelor finale anunțate de Comisia Electorală Națională. Vezi detalii aici!

Vezi și - Ședință crucială la PSD: Intră sau nu la guvernare? Bogdan Chirieac, analiza momentului: Eu mă întreb altceva. Asta e viitoarea mare dilemă

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel