€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Anunț referitor la masteratul didactic. Se poate modifica legea

daniel-david-5_21699500 Sursa foto: Agerpres
 

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a transmis miercuri un mesaj referitor la masteratul didactic, afirmând că așteaptă sugestiile ''constructive'' în timpul legal, pentru a găsi cea mai bună...

„Dragi colegi,

Am primit direct o serie de propuneri legate de „masteratul didactic” și am văzut luările de poziției din spațiul public.

Vă spun sincer că, deși focalizarea mea este, acum, mai ales pe măsurile fiscal-bugetare în situația de criză - pentru a putea funcționa ca sistem de educație-cercetare din toamnă -, semnalele colegilor mi-au atras mai mult atenția, chiar dacă știam că vorbim doar de propuneri (nu decizii) care au fost puse în transparentizare de către o comisie formată din specialiști în domeniu, de la marile universități ale țării, tocmai pentru a primi în mod formal și argumentat sugestii din partea colegilor din sistem.

Mă bucură acest interes, dar vă rog să înțelegem că: (1) materialul este pus în transparentizare/dezbatere publică, unde se așteaptă propuneri și (2)formula actuală este impusă de legea în vigoare. Ce pot să angajez ca ministru este că voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată, după bune practici europene, care însă să nu interfereze cu pregătirea avansată de specialitate (master), dimpotrivă, așteptându-mă ca cele două să se potențeze reciproc. 

Aștept sugestiile constructive în timpul legal, pentru a găsi cea mai bună soluție, inclusiv, dacă va fi cazul, cu unele modificări la nivel de lege. Avem vreme să facem lucrurile temeinic, instituțional, constructiv, eficient și fără grabă”, a transmis Daniel David.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close