Ray Kurzweil, recunoscut pentru contribuțiile sale marcante în dezvoltarea tehnologiei și a inteligenței artificiale, conturează un viitor care, deși spectaculos, ridică întrebări existențiale. Vizionarul american, activ de peste șase decenii în acest domeniu, și-a clădit reputația prin inovații de impact și prognoze tehnologice care s-au adeverit cu o acuratețe remarcabilă.
Kurzweil este cel care a creat primul program comercial capabil de recunoaștere vocală avansată, a fost decorat în 1999 cu Medalia Națională pentru Tehnologie și Inovație de către președintele Bill Clinton și a fost inclus, în 2002, în prestigioasa National Inventors Hall of Fame.
Inteligența artificială va gândi ca un om
Unul dintre cele mai îndrăznețe scenarii propuse de Kurzweil se referă la apariția Inteligenței Artificiale Generale (AGI) - un tip de AI care nu se limitează la sarcini izolate, ci va egala (sau chiar depăși) inteligența umană în mai multe domenii simultan. Potrivit previziunilor sale, un astfel de sistem ar putea deveni realitate până în 2029, dacă nu chiar mai devreme.
„Când am spus pentru prima dată acest lucru, în 1999, părea șocant. Acum, experții spun că ar putea apărea în doi sau trei ani,” a declarat el.
Odată atins acest nivel de sofisticare, AGI va fi capabilă să învețe singură, să se adapteze rapid la situații noi și să înțeleagă logica umană. Cu alte cuvinte, ar putea deveni un partener digital empatic și intuitiv, asemănător personajului din filmul Her, interpretat de Scarlett Johansson.
Îmbătrânirea, pe cale de dispariție?
O altă prognoză care atrage atenția este cea privind extinderea semnificativă a duratei de viață. Kurzweil afirmă că în următorii 5 până la 10 ani, progresele din medicină, accelerate de AI, vor duce la eliminarea îmbătrânirii ca factor inevitabil al morții.
„Pe măsură ce îmbătrânești, șansele de a muri în anul următor cresc. Vom depăși această limitare. Medicina, accelerată de AI, progresează rapid.”
El preconizează că între 2029 și 2035 vom atinge ceea ce el numește „viteza de evadare a longevității” – momentul în care tehnologia va permite prelungirea vieții într-un ritm mai rapid decât procesul de îmbătrânire. Printre elementele cheie se numără tratamente revoluționare, utilizarea organelor artificiale și o înțelegere din ce în ce mai profundă a mecanismelor bolilor.
„Nu înseamnă că vom fi nemuritori. Dar șansele de a muri vor scădea considerabil,” subliniază el.
Omenirea se va uni cu inteligența artificială
Kurzweil dedică o parte esențială a lucrărilor sale (The Singularity is Near) unui concept denumit „Singularitate”, pe care îl descrie drept momentul în care progresul tehnologic va deveni imposibil de anticipat sau de controlat.
Acest punct de cotitură ar urma să fie atins în anul 2045, susține el. Atunci, oamenii ar începe să se conecteze cu AI prin tehnologii precum implanturile cerebrale sau nanoroboții, care le vor extinde considerabil capacitățile mentale.
„Singularitatea va depăși înțelegerea noastră actuală. Nu vom mai putea controla evoluția tehnologiei,” avertizează Kurzweil. Cu toate acestea, el percepe acest viitor ca pe un pas natural și pozitiv în evoluția umanității, potrivit BBC Science Focus.
CITEȘTE ȘI: Inteligența artificială ia cu asalt industria de consultanță. Ar trebui să ne îngrijorăm? - Reuters