Iarna 2026–2027 se anunță extrem de dificilă pentru români, fiind așteptate prețuri mari la energie și carburanți din cauza efectelor secetei prelungite din vară, a avertizat Bogdan Ivan, în cadrul evenimentului "Energy Forum Ediția a XVI-a: Energia României: de la criză la avantaj economic", organizat de DC Media Group.
Pentru a reduce dependența de importuri, România trebuie să urgenteze punerea în funcțiune a unor capacități majore de producție, precum Mintia și Iernut, și să dezvolte sisteme de stocare a energiei regenerabile, țara noastră fiind singura din Uniunea Europeană care s-a concentrat doar pe producție, în ultimii cinci ani, după cum atrage atenția fostul ministru al Energiei.
"Se previzionează prețuri foarte ridicate și la carburanți, și la energia electrică "
"Proiecția cea mai importantă pe care o așteaptă oamenii, în acest context, este legată de iarna 2026 spre 2027, cea în care se previzionează prețuri foarte ridicate și la carburanți, și la energia electrică - creștere în urma acelei crize provocate de seceta din timpul verii -, dar și de ce urmează pe piața directă a gazelor naturale.
Din punct de vedere operațional, ceea ce are nevoie astăzi România - și cred că este chintesența oricărei discuții - este legat de modul în care noi vom reuși să ne punem în producție capacități foarte importante de producție. Aici vorbesc despre Mintia, despre Iernut, care ar trebui, cumulat, să aibă peste 2000 de megawați, iar pe de altă parte, să avem și stocare", a spus Bogdan Ivan, în cadrul evenimentului "Energy Forum Ediția a XVI-a: Energia României: de la criză la avantaj economic".
"Suntem singura țară din UE care a mers doar către producție, fără stocare"
"Suntem singura țară din Uniunea Europeană care, în design-ul programelor de finanțare pentru țara noastră, pe regenerabil, am mers doar către asta ca politică, în ultimii 5 ani, doar către producție, fără să avem și stocare. Acum, sunt în autorizare, avizare la ANRE aproximativ 1500 de megawați - sunt ultimele date pe care le-am avut iar acest lucru ar trebui să ducă până anul viitor la peste 2000 de megawați putere instalată.
De asemenea, sunt și două programe foarte importante pe care le-am inițiat când eram la minister și care au fost continuate și depuse: baterii de stocare pentru primăriile care au avut proiecte de producție a energiei electrice pe regenerabile și pentru marii distribuitori de energie electrică - până la 150 de milioane de euro pentru pregătirea de sisteme de stocare stand-alone", a mai spus fostul ministru al Energiei.
"Nu ne interesează să avem energie doar pentru a da bine în statistici"
"Din punct de vedere al proiecției pe termen lung, este evident că suntem în fața unui an în care vom avea producție internă dublată prin exploatarea în Neptun Deep - încă 8 miliarde m³ care se aduc în plus față de cei 10 miliarde pe care-i exploatăm anual în România.
Acest lucru, pe de o parte, vine cu o oportunitate, pentru că pe noi nu ne interesează să avem energie doar pentru a da bine în statistici, ci ne interesează ca această materie primă să ajungă în industria din România, să aducă plus valoare aici și, automat, să exportăm produsele finite. Nu să exportăm energia și apoi să importăm produse finite din industrie. Dar, doar ca ordin de mărime, vreau să vă spun că, prin dezvoltarea industriei, este evident că ajungem și la noi consumatori.
Doar Mintia, pe proiecție, va consuma aproximativ 2,5 miliarde m³ anual. Iernutul, aproximativ un miliard și Azomureș încă un miliard și 300, ceea ce înseamnă că, mai mult decât producția pe care o are Romgazul, companie cu capital majoritar de stat, este alocată, ca să zic așa, doar consumului acestor trei obiective foarte importante", a spus Bogdan Ivan.
"Este obligatoriu să exploatăm mai multe resurse naturale"
Fostul ministru Bogdan Ivan avertizează că eliminarea a 7.000 MW de energie în bandă din ultimii 15 ani, dublată de oprirea reactoarelor de la Cernavodă, obligă țara la importuri masive.
"Este evident că o pondere importantă, de circa 10 miliarde de euro în deficitul de balanță comercială a României, reprezintă industria petrochimică, care are ca materie de bază gazele naturale. Așa că, pentru noi, ca țară, este obligatoriu, pe de o parte, să exploatăm mai multe resurse naturale, în special gaze naturale, și să le folosim pentru a le investi în România, pentru a produce mai multă plus valoare adăugată în țara noastră, nu pentru a le exporta și ulterior să aducem importuri scumpe, de această dată.
Cât despre piața energiei electrice, este evident că a fost această debalansare. S-a scos din producție, în ultimii 15 ani, aproximativ 7000 de megawați capacități de producție în bandă, majoritatea dintre ele pe cărbune și pe gaze naturale. Nu au fost înlocuite la justă valoare, ceea ce a făcut ca România, din anul 2021, să-și piardă statutul de exportator net de energie și astfel suntem dependenți de aproximativ 30% din energia pe care o consumăm.
Iar acest lucru s-a văzut cel mai mult în acest final de an, când, de la începutul lunii august și până astăzi, încă nu este pornit reactorul doi de la Cernăvodă, nici reactorul unu și suntem în continuare dependenți de importuri la prețuri foarte ridicate. Soluția este clară: mai multă producție. Aceste proiecte de gaze trebuie să continue", a punctat fostul ministru al Energiei.
"Nu vom putea suporta o creștere a costului gazelor naturale de circa 30%"
"România trebuie să negocieze în continuare o politică favorabilă, care să trateze gazele naturale ca și combustibil de tranziție, pentru că nu vom putea suporta o creștere a costului gazelor naturale de circa 30%. Ar fi o lipsă de competitivitate și mai mare pentru companiile din țara noastră.
Avem două verticale importante: produs să avem, în primul rând, și energie electrică și gaze naturale, și doi - un preț suportabil pentru populație și pentru industrie, industrie care trebuie să fie competitivă pe o piață internațională.
"Prețuri de 2,5 ori mai mici în Asia sau în Statele Unite"
Astăzi, de exemplu, în Asia sau în Statele Unite, avem prețuri de 2,5 ori mai mici decât în țara noastră, ceea ce îi forțează pe antreprenorii noștri să fie mult mai creativi atunci când vine vorba despre dezvoltarea a tot ceea ce înseamnă productivitatea companiilor. Dar acum avem nevoie să ne orientăm înspre ceea ce au ei nevoie și anume produs și prețuri competitive.
Și, atunci, cu mai multă lichiditate în piață, este evident că vor scădea natural, automat și toate prețurile, atât la gaze, cât și la carburanți, dar și la energie electrică", a conchis Bogdan Ivan.