Conducătorul Centrului OncoGen din cadrul Spitalului Județean Timișoara, Virgil Păunescu, a vorbit despre experiența sa cu vaccinul anti-Covid-19 și despre stadiile studiilor, la Digi 24.
Cum s-a simțit Păunescu după cele două vaccinuri
Virgil Păunescu a vorbit despre simptomele de după vaccin, recunoscând ulterior că doza a fost puțin cam mare.
„M-am simțit ca după orice vaccin. Am trecut prin stările pe care le cunosc cei mai mulți care s-au vaccinat antigripal. Am avut dureri musculare, dureri osoase și o stare virală care se înțelege după orice vaccinare. Acestea au durat vreo 5 zile. Eu m-am vaccinat de două ori și și a doua oară am avut aceleași simptome, la câteva ore de la vaccinare”, a explicat el.
În ce stadii este vaccinul
Șeful OncoGen a spus cu sinceritate că există o întârziere de 10 săptămâni a testărilor, dar întrecerea nu este încă terminată.
„Acum suntem într-o întârziere, să fiu sincer, de 2 luni și jumătate față de ce ne-am propus noi, din lipsa banilor. Ca să fiu sincer, acesta este și unul din motivele pentru care, pentru a nu pierde un oarecare avans, am riscat și m-am vaccinat personal. Dar, dacă nu am încredere în vaccin, ar fi ipocrit să-l recomand altora. Eu știu că vom reuși, dar nu știu dacă vom fi primii sau pe locul doi sau trei sau cinci sau zece, nu știu dacă este important”.