Frenezia Ice Bucket a cuprins arhipelagul Inner Hebridean, din care face parte și insula Colonsay, locuită de 135 de persoane. Întrucât cererea de apă a crescut fulminant, după ce numeroși locuitori au dat curs provocării Ice Bucket, la sfârșitul săptămânii trecute, alimentarea cu apă pe insulă a fost oprită, relatează Daily Mail.
Incidentul se datorează unui sistem care previne risipa apei pe insulă cu apă și care blochează automat alimentarea atunci când consumul crește peste limită.
\"Provocarea s-a răspândit pe insulă ca focul. A atins punctul culminant duminică seara\", a declarat un locuitor în vârstă de 60 de ani.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Scottish Water, locuitorii insulei pot folosi apa din rezervele stocate pe insulă.