Deputatul vasluian Corneliu Bichineţ a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, ”Eu nu mă sperii de măsurile radicale pe care Guvernul le-a luat. Este vorba despre acea 'revoluţie fiscală', pe care preşedintele Iohannis a numit-o 'ţopăială fiscală', un termen absolut neinspirat. Am sesizat de multă vreme că foarte mulţi oameni, când merg să-şi depună dosarul de pensie, au nişte surprize colosale. Cum vine treaba asta, ca un om care a lucrat pe şantier câte 12 ore pe zi, la 65 de ani să meargă să-şi depună dosarul de pensie şi să constate că angajatorul său, care nu-i stăpânul său, nu i-a plătit dările la stat? Eu, ca om din opoziţie, nu am obtuzităţi ca să critic orice. Din punctul meu de vedere, măsura aceasta este bună”.
Corneliu Bichineţ a subliniat că în buzunarele românilor nu se simt efectele creşterii economice anunţate de guvernanţi.
[citeste si]
”Deşi toate statisticile par a demonstra că România are o creştere economică nemaiîntâlnită nicăieri în Univers, în buzunarele românilor nu se simte acest lucru şi parcă bate vânt a pagubă”, a spus Bichineţ.
Deputatul PMP a atras atenţia asupra faptul că în ultimul timp, pe lângă majorările de preţ la alimente şi carburanţi, se înregistrează o scumpire foarte mare la lemnele pentru foc, menţionând că în acest sezon rece 'cine nu va muri de foame, va muri de frig'.