DCNews Stiri Info utile 140.000 de credincioși au intrat în Altarul Catedralei Naționale. Adrian Agachi (BOR), precizări

140.000 de credincioși au intrat în Altarul Catedralei Naționale. Adrian Agachi (BOR), precizări

Sursa Foto: DC News

Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a transmis redacției DC News numărul de credincioși care au intrat în Sfântul Altar al Catedralei Mântuirii Neamului din București până vineri, 31 octombrie 2025.

„Peste 140.000 de pelerini au trecut și s-au închinat prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale“, a transmis Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Duminică, după încheierea slujbei de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale, accesul credincioşilor pentru închinarea în Sfântul Altar s-a făcut în mod organizat, începând cu invitaţii oficiali din interiorul Catedralei şi continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbă în spaţiul piaţetei (esplanadei) Catedralei. 

Persoanele aflate în exteriorul gardului Catedralei Naţionale au avut acces la rândul de închinare la Sfântul Altar în cursul zilei de duminică numai după ce invitaţii oficiali şi grupurile organizate din eparhii au încheiat trecerea prin Sfântul Altar.

Credincioşii ortodocşi pelerini se vor mai putea închina în Sfântul Altar al Catedralei Naţionale şi în zilele următoare, inclusiv pe timpul nopţii, sfântul lăcaş urmând a fi deschis "zi şi noapte" până pe 5 noiembrie 2025. 

Știri similare din categoria Info utile Vezi toate articolele