EXCLUSIV  Actorul și regizorul Emanuel Petran, în a 17-a zi de greva foamei: Tot ceea ce mi s-a întâmplat mi-a întors viața pe dos / foto

Actorul și regizorul Emanuel Petran, fost manager al Teatrului de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca, a oferit un interviu pentru DC News, în a 17-a zi de greva foamei. Acesta susține că ceea ce a pățit el se poate întâmpla oricărui român.

Emanuel Petran spune că deși a avut rezultate excepționale ca manager al Teatrului de Păpuși timp de opt ani, i s-a făcut o mare nedreptate în mai 2021, după ce a primit o notă mai mică la o evaluare pe care o consideră ”trucată”, fapt care l-a înlăturat din funcție. Miza ar consta în fondurile pentru spectacole ale Teatrului de Păpuși pe care un grup infracțional organizat ar dori să le cheltuie după bunul plac. Teatrul de Păpuși Puck se află în subordinea Consiliului Județean Cluj.

El a intrat, în data de 4 mai, în greva foamei, la aproximativ un an de la momentul în care şi-a pierdut funcţia. După ce a condus opt ani instituţia, în mai 2021, Petran a obţinut o notă sub 9 la evaluarea pe care i-a făcut-o comisia desemnată de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj – instituţia căreia îi este subordonat Teatrul de Păpuşi Puck. După ce a considerat timp de 8 ani că Emanuel Petran a avut rezultate excelente în activitatea sa de manager, de data aceasta, a fost notat cu 8,86, ceea ce echivalează cu o demitere. Considerând că evaluarea a fost nelegală, Petran a acţionat în judecată Consiliul Judeţean şi a obţinut câştig de cauză în primă instanţă. Cauza se judecă în faza apelului şi fost director a cerut şi a obţinut strămutarea dosarului. 


Actorul a acordat un interviu DC News, în a 17-a zi de protest, în care a venit cu noutăți despre evoluția demersului său, spunând că a primit răspunsuri de la Avocatul Poporului și Senat.

”Nedreptatea care mi s-a întâmplat este mare, dar voi încerca să o rezum. Deși mi-am făcut treaba foarte bine ca manager al Teatrului de Păpuși Puck, mi s-a pus un contract sub nas, de la o fundație din Ungaria pe care nu am vrut să îl semnez. Prin urmare, s-au făcut presiuni enorme asupra mea ca să îl semnez. Am refuzat. Apoi, a început o campanie de denigrare la adresa mea din partea maghiară, fiind acuzat de xenofobie și discriminare. Am făcut o plângere la CNCD și am câștigat. Au spus că acuzațiile lor nu există. Între timp, ei mi-au mai făcut alte trei dosare la CNCD, la care încă nu s-a dat rezoluția.”, a spus Petran. 

Toate lucrurile au fost premeditate cu câteva luni înainte

”Publicul trebuie să înțeleagă următorul fapt: Dacă mi-ar fi acordat nota 9, aș fi putut să îmi continui mandatul fără concurs, conform legii. Mi s-au înscenat niște dosare, în care, nemaifiind manager, nu am mai putut să mă apăr, atârnând asupra mea posibilitatea de a-mi vinde casa ca să plătesc niște sume care, apoi, s-ar fi întors împotriva mea. M-au lăsat fără apărare în fața dosarelor, în care e vorba de 39 de mii de euro. Timp de un an de zile mi-a tremurat inima că va trebui să îmi vând casa ca să plătesc. Tot acest demers infracțional a fost susținut de Comisia de evaluare, nerespectând procedurile de evaluare, care a dat curs scandalurilor create artificial.”, a declarat Petran.

 

”Tot ceea ce mi s-a întâmplat în acest an mi-a întors viața pe dos, părinții mei au murit supărați pentru că mi s-au întâmplat aceste lucruri. Și acum tremur pentru că mai am dosare în justiție la oamenii lor”, a menționat Emanuel Petran.

Ce mi s-a întâmplat se poate întâmpla oricui!

”Demersul meu este de a arăta lumii faptul că ceea ce mi s-a întâmplat se poate întâmpla oricui! Nu este normal absolut deloc. În acest sens, doresc o conștientizare a oamenilor să vadă că acei oameni, deși sunt prinși furând, m-au lăsat să mor de foame 17 zile și mă vor mai lăsa pentru că le-am cerut o emisiune TV, la nivel național, cu documente pe masă, să clarificăm situația. Ei își apără interesele și scaunele lor! Pe mine mă lasă să mor de foame, dar, extrapolat, așa se întâmplă tuturor românilor.”, a subliniat Petran.

”Politicienii au devenit oameni rupți de realitate, au nevoie de noi doar la vot! Nu mai contăm decât atunci! În rest, ei au înțelegerile lor. Însă nevoile instituțiilor sunt nevoile țării, de fapt. Din cauza asta România merge în cap. Am lansat un proiect ”Toți suntem Emanuel”, pe trei platforme. Dacă intrați pe Facebook, pe pagina mea, găsiți petiția! Vă rog să o semnați și distribuiți! Solicit negocieri cu ministerele pentru depolitizarea instituțiilor statului și independența justiției cu adevărat!”, a spus actorul Emanuel Petran.

Noutățile

”Mi-au răspuns Avocatul Poporului, dar și Senatul la petiția mea. Senatul mi-a spus că a cerut lămuriri Consiliului Județean Cluj și Teatrului de Păpuși Puck”. a spus actorul Emanuel Petran, pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel