"Comandantul Forţelor americane din Europa, care, sunt convins în urma informaţiilor şi a unei analize a regiunii, a afirmat ce afirm eu de doi ani: ţinta lui Vladimir Putin este legată de gurile Dunării.
Acest lucru venit din partea unu comandant militar nu este de trecut cu vederea. S-a ajuns la aceeași concluzie care, în analiza mea și a structurilor de securitate românești, am tras-o acum 2 ani, iar astăzi este confirmată de generalul Hodges, comandantul forțelor americane din Europa.
Cred că este un semnal care trebuie tras. I-am rugat pe partenerii din PMP să aibă în vedere că nu-i joacă cu situația de securitate din regiune", a explicat Traian Băsescu, conform România TV.
Analistul politic Bogdan Chirieac a avut o intervenție telefonică la România TV pe marginea acestui subiect.
Întrebat ce spune despre declarația lui Traian Băsescu în contextul în care jurnaliștii așteptau o declarație privind soarta Elenei Udrea, Bogdan Chirieac a zis: "Penibilă declarația domnului Traian Băsescu. Domnul Băsescu a fost absolut penibil. Tema acestui moment este eliberarea doamnei Elena Udrea pentru a fi anchetată în stare de libertate. Aceasta este tema. Altă temă nu există astăzi".
"Aceste lucruri (n.r. - legate de securitatea regională) îi privesc pe domnul președinte Klaus Iohannis și pe domnul premier Victor Ponta", a mai spus Bogdan Chirieac.
VEZI ȘI: Inimoasa Înaltă Curte, editorial Bogdan Chirieac
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News