Referendum Marea Britanie: o parte a Diaspora nu poate vota

Rezidenţii din Marea Britanie, care au dreptul să voteze în alegerile europene, nu vor putea să voteze în cadrul referendumului cu privire apartenenţa ţării la Uniunea Europeană (UE), relatează Sky News în pagina electronică.

David Cameron a stabilit regulile cu privire la cine este eligibil să participe la referendumul cu privire la rămânerea sau nu a ţării în UE şi un calendar diplomatic "ameţitor" pentru a se asigura că planurile sale cu privire la o reformă la Bruxelles sunt adoptate rapid.

Referendumul urmează să fie organizat după aceleaşi reguli ca alegerile generale - adică au dreptul să voteze britanicii, irlandezii şi cetăţenii din cadrul Commonwealth cu vârsta peste 18 ani care locuiesc în Marea Britanie, dar şi britanicii care locuiesc în străinătate de cel puţin 15 ani.

Citește și: Cameron, referendum pentru ieșirea din UE. Solicitările Angliei îi vizează și pe români

Însă, cetăţenii statelor membre UE care locuiesc în Marea Britanie - care au dreptul că voteze în alegerile europene - nu au dreptul să participe la referendum.

Proiectul de lege cu privire la acest referendum urmează să se afle în centrul discursului reginei, miercuri.

Textul urmează să treacă destul de uşor în Parlament, după ce Partidul Laburist a decis să nu se mai opună proiectului. Conducerea laburistă a ales să evite înfrângerea pe care ar fi suferit-o încercând să blocheze proiectul şi să se concentreze, în schimb, asupra campaniei în favoarea rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel