Mihai Răzvan Ungureanu, replică acidă pentru Traian Băsescu privind dosarul Microsoft

Fostul șef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, îi atrage atenția președintelui Traian Băsescu că nu s-a informat exact în legătură cu afirmațiile sale privind dosarul Microsoft, apreciind că s-a bucura "ca decența să fie o virtute generalizată în clasă politică românească, indiferent de funcția pe care un om politic o exercită".

Președintele Traian Băsescu, prezent, marți, la Adevărul Live, l-a taxat pe Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef al SIE, pentru că a afirmat  că serviciul pe care l-a condus a trimis informații în acest caz, dar că instituțiile care le-au receptat au ales să le ignore.

Citește și Băsescu, culise din dosarul Microsoft: Vă dau în scris! Apel către MRU și Meleșcanu
 

Mihai Răzvan Ungureanu a reacționat la scurt timp, într-o postare pe contul său de socializare, recomandându-i președintelui Traian Băsescu ca "orice referire la spusele sale să fie făcută în cunoștință de cauză".

"Mă aștept ca dl. Președinte Traian Băsescu să se informeze exact asupra conținutului declarațiilor mele. Dacă un articol de presă nu este suficient, are în mod cert la îndemână transcriptul emisiunii de aseară găzduită de dl. Rareș Bogdan, unde am intervenit în direct. Nu m-am referit nicăieri la faptul că aș fi trimis informații referitoare la dosarul "Microsoft" în timpul mandatului meu de Director al SIE. Motivul este cât se poate de evident: legal, îmi este interzis să mă refer la conținutul notelor trimise către beneficiarii de drept. Am precizat doar că beneficiarul legal a fost informat mereu asupra oricăror chestiuni care țin de competența SIE. În acest context, am pretenția legitimă ca orice referire la spusele mele să fie făcută în cunoștință de cauză.
Pe drept cuvânt, m-aș bucura ca decența să fie o virtute generalizată în clasă politică românească, indiferent de funcția pe care un om politic o exercită", a scris, marți, pe Facebook, Mihai Răzvan Ungureanu, fost șef al SIE.

Citește și MRU aruncă bomba: Nu s-a dat atenție informațiilor primite de la serviciile secrete

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel