Întrebat, vineri, la DC News Live, dacă se așteaptă ca președintele Klaus Iohannis să nominalizeze o persoană din PSD pentru formarea noului guvern, dacă acest partid va obține cel mai mare număr de voturi la alegerile parlamentare din acest an, Liviu Dragnea a precizat: "Cred că așa ar fi firesc, ca președintele să nominalizeze propunere de prim-ministru din partea partidului care este pe primul loc. Așa ar fi în spiritul Constituției, în spiritul democratic și ar fi și respect față de cetățeni. Dacă cel mai mare număr de cetățeni au hotărât că partidul X este pe primul loc, trebuie să ții cont de ce spun cetățenii și să dai posibilitatea acelui partid ca unul dintre ei să încerce formarea guvernului".
Pe de altă parte, Liviu Dragnea afirmă că nu este obligatoriu ca președintele partidului care câștigă alegerile parlamentare să fie și persoana desemnată pentru funcția de premier.
"Nu e obligatoriu și, până atunci, avem alegeri locale. Eu nu sar peste alegerile locale. Am jucat fotbal de mic, am jucat fotbal competițional și cel mai important meci este cel care vine, nu cel de după", a precizat Liviu Dragnea, la observația analistului Bogdan Chirieac, potrivit căreia, în mod natural, președintele partidului câștigător în alegeri ar trebuie să fie persoana desemnată pentru funcția de premier.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News