Ultimul bilanț al celui mai sângeros atac din ultimii 40 de ani din Franța este de 12 morți și 11 răniți. Printre persoanele ucise se numără caricaturiști-vedetă ai publicației, precum și doi ofițeri de poliție.
Combatantul islamist a declarat pentru Reuters că a fost o răzbunare pentru insultele la adresa Islamului, potrivit Agerpres.
"Leii Islamului l-au răzbunat pe Profet", a afirmat Abu Mussab, un sirian care luptă în cadrul grupării SI, care deține controlul unor teritorii vaste în Irak și Siria. "Aceștia sunt leii noștri. Sunt primele picături — vor urma și altele", a mai spus el, vorbind printr-o conexiune la Internet din Siria. "Lăsați-i pe cruciați să fie speriați pentru că ei ar trebui să fie (speriați)", a mai spus el.
Abu Mussab a declarat că nu-i știe pe atacatori, însă "ei sunt pe calea emirului (liderul SI Abu Bakr al-Baghdadi) și a șeicului nostru Osama (ben Laden)", a mai spus luptătorul SI.
Până în prezent, atentatul terorist nu a fost revendicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News