Și foarte puțini îi mai cinstesc cât timp sunt în viață. Își amintesc de ei cei care, la un moment dat, au simțit și au trăit la fel. A făcut-o și Bogdan Dragomir care, în anul 2016, în Afganistan, pe timpul unei misiuni de instruire a poliţiştilor afgani, a fost rănit. Insurgenţi care purtau uniforma forţelor de securitate afgane au deschis focul în timpul instruirii, rănind grav trei militari români. Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului și, ulterior, au fost transportați la cel mai apropiat spital militar, însă plutonierul Iulian Dumitrescu şi sergentul Adrian Vizireanu au decedat. Bogdan Dragomir a fost împușcat în umărul drept și coapsa dreaptă.
Astăzi este față în față cu Coconel Neculai, veteran de război care, anul acesta, a împlinit 100 de ani. Ce vedeți în imaginile de mai jos este o lecție de istorie, o predare de ștafetă, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război care se sărbătoreşte, în fiecare an, pe 29 aprilie, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007.
Cine este Coconel Neculai
Stă într-o cameră mică în Gherăseni (Buzău), dar extrem de curată unde, dacă taci, parcă doar Dumnezeu se aude. Coconel Neculai își petrecere ziua în rugăciune. Este un om extrem de senin, care îți zâmbește, deși se vede în ochi că nu a avut o viață tocmai ușoară.
A dat piept cu greutățile încă de la 17 ani când alerga, în al Doilea Război Mondial, printre morții care erau ca bolovanii pe câmpul de luptă. Nu a fugit de pe front, deși mulți o făceau. A rămas acolo să-și apere țara.
Poate vă întrebați ce bucurie mai are un om la 100 de ani? Nu mare lucru: liniște, să-i deschidă cineva, din când în când ușa, și să stea de vorbă cu Dumnezeu.
Era fericit că-l „dau la ziar”. Coconel Neculai ar trebui să fie și prin cărțile de istorie, nu doar „la ziar”.
Coconel Neculai este unul dintre sfinții zilelor noastre, un om care atunci când te ia de mână, simți o emoție greu de dus și greu de descris în cuvinte. Este dornic să-ți vorbească despre război și, orice l-ai întreba, tot la perioada când era pe front i se duce gândul.
În interviul de mai jos, veți descoperi un om cald, blând, un român care ne face mândri, un naționalist în sensul adevărat și bun al cuvântului.
Ce gânduri are un veteran de război la 100 de ani? Ce pensie are? Ce l-a ținut în viață? Care a fost cel mai greu moment al vieții sale? Și nu doar atât aflați din materialele de mai jos:
Recent, a împlinit 100 de ani.
Coconel Neculai a trecut prin toate: război, drame personale și pandemie. Astăzi are 100 de ani. Mai sunt puțini ca el în România. A fost sărbătorit, la finalul lunii februarie, de oamenii din Gherăseni (Buzău). Câtă bucurie să vezi că oamenii nu l-au uitat! Câtă bucurie să vezi că, înainte de a câștiga ultima sa bătălie cu bătrânețea, a apucat să vadă câtă lume îl iubește și îl respectă. Uneori, în dulcele stil românesc, ne aducem aminte de cei dragi doar când mor. Dar atunci nu mai contează nimic, florile nu mai au nicio valoare. Și tare bine este să știi că atunci când va pleca, va pleca cu gândul că aici toată lumea l-a iubit.
Coconel Neculai a trăit un război nu doar pe front când era tânăr. Mult mai târziu, după 75 de ani, a trăit clipe grele cu soția lui
Să-i spunem un război personal. Să te lupți cu boala omului iubit este groaznic. Dar Coconel Neculai știa ce înseamnă lupta și a luptat până în ultima clipă pentru femeia pe care a iubit-o ca pe ochii din cap. A avut grijă de ea, timp de aproximativ un deceniu, timp în care era țintuită la pat. Cu multă dragoste și răbdare.
Nu l-a învins nimic.
Ce poți să-i mai urezi unui om de 100 de ani? Sănătate. Mai departe ține de Dumnezeu, iar un astfel de om sigur va avea parte de tot ce e mai bun și după ce nu va mai fi aici.
Duminica aceasta, când a fost sărbătorit la biserică, preotul a povestit că, multă vreme, l-a pomenit la morți până acum trei-patru ani. Preoții pomenesc oamenii care, de-a lungul vremii, au ajutat cumva biserica, iar numele lui Coconel Neculai era trecut pe un candelabru pe care îl donase. Preotul credea că e mort, dar mare i-a fost bucuria să afle că este viu, iar ieri a avut grijă să-i arate cât de mult îl apreciază.
Haideți să nu-i uităm!
Dacă mai știți vreun veteran de război, arătați-i cât de important este pentru noi, arătați-i că apreciați efortul său pentru ca astăzi noi să fim liberi. Mai sunt atât de puțini și mai au atât de puțin de trăit. Să le facem finalul vieții, pe cât putem mai bun, și să le arătăm recunoștință. Nu sunt nemuritori, deși ar merita. Se sting unul câte unul și bătrânețea va câștiga ultima bătălie. La 100 de ani, nu mai au nevoie de nimic de la noi decât să vadă că înțelegem efortul pe care l-au făcut pentru România.
Și tare mă bucur că oamenii care îl iubesc s-au strâns ieri să mănânce împreună o felie de tort și nu s-au adunat în jurul unei colive. Și mă bucur și pentru faptul că a spus că și astăzi ar pleca la război pentru România, dacă l-ar mai ține puterile. Eroii nu mor niciodată și, chiar dacă, în curând, o dată cu ei, va dispărea o bucată de istorie a României, n-am vem dreptul să-i uităm. O floare pusă la mormântul lor ne va aduce aminte cine suntem datorită lor.
Despre Coconel Neculai se pot scrie multe, dar parcă orice cuvânt este prea mic când vine vorba de un asemenea om. Reiau ce am scris despre el în alte ocazii:
Să prinzi 100 de ani și să fii veteran de război înseamnă să fii tu însuți o lecție de istorie, o lecție de viață, o lecție de umanitate, o icoană de om.
Coconel Neculai, veteran de război, va împlini anul acesta un veac. Este plin de viață și la cei 100 de ani. Este la fel de plin de viață ca atunci când alerga, pe front, printre munții de morți, pentru libertate. Niciun moment nu s-a gândit să dezerteze, chiar dacă pe lângă el era doar miros de moarte, iar unii camarazi de război o făceau.
În 1941, Coconel Neculai a plecat la război. Avea doar 19 ani
„Am luptat contra rușilor, apoi ne-au luat prizonieri și am luptat contra nemților. A trebuit să trecem contra nemților și am luptat până în Germania. Prima dată am luptat cu tunurile antitanc”, a spus Coconel Neculai, într-un material video realizat pentru DC News.
Nu a uitat niciun moment acele imagini înfiorătoare. De fapt, nici nu știe cum a scăpat cu viață. Când vorbește despre război pare tare departe cu gândul și încearcă să-și aducă aminte fiecare detaliu. Îi este greu, dar vorbește cu multă însuflețire despre ce s-a întâmplat pe front. Trei ani. Trei ani a stat pe front și nu credea că va mai ajunge viu acasă. Parcă a fost ieri. Cu vocea înceată, dar cu o luciditate extraordinară, încă are puterea să-și amintească totul în detaliu.
„În Cehoslovacia, la Praga, au fost lupte grele până am ajuns în Germania. Erau morții ca bolovanii. Săreai peste ei ca să înaintezi. Eu mă mir cum oi fi scăpat. Pământul era plin de morți. În 1945 ne-a adus în țară”, își amintește Coconel Neculai în reportajul DC News.
„Am luptat cu nemții până în Ardeal. Aici ne-au prins rușii și ni s-a zis să nu mai tragem că ne-am aliat cu rușii. Nu am mai tras, rușii s-au pus pe noi și ne-au tocat cu avioane, bombe... trăgeau pe noi de pârâia pământul. M-a scăpat Dumnezeu. Am găsit pe marginea drumului o groapă, m-am trântit în ea, doar capul mi se vedea și uite așa am scăpat. Am mânat ce-am mânat, a venit alt stol, am ajuns într-un sat, și iar am săpat. Asta se întâmpla în 1943. În mai 1945, am venit acasă din Germania", ne-a povestit veteranul de război.
Când a venit acasă, nu l-a recompensat nimeni: „Unii au fugit de pe front, eu am rămas. Veniseră să mă ia și pe mine și le-am zis: eu nu plec, mă!”
„Nu știu cum am scăpat. Morții erau ca florile. Peste tot. Trebuia să fii atent să nu calci peste ei. Am luat capitala Ungaria și a venit căpitanul de acolo în București. Apoi, a venit înapoi și ne-a zis: "Atâta vă trebuie dacă aud pe unul că se retrage". Noi am spus: "Ne retragem!". Am venit în țară și ne-a ținut o săptămână. De la Târgu Jiu, ne-a pornit pe poziții. Am luptat până în Germania. Au fost lupte grele, lupte grele. Cai morți, mașini și căruțe răsturnate, oameni morți... de-un metru. Când am ajuns să intrăm în Germania, am mers un kilometru. Apoi, rușii ne-au zis că România nu are voie să intre în Germania. Intră doar America. Pe noi ne-a scos în refacere și ne instruia să ne ducă în Japonia. Dacă nu erau alea două bombe, noi nu mai veneam acasă. Cu bombele astea... a terminat Japonia și noi nu ne-am mai pornit într-acolo", ne-a mai spus veteranul de război.
Când ați avut cel mai greu moment?
„Cel mai greu moment a fost la Tatra. Nemții erau pe deal, iar noi pe vale. Și trăgeau de ne făceau praf. A durat o săptămână. S-au retras și apoi am înaintat și noi până în Germania. Când am ajuns în Cehia, rușii au făcut un cordon și au intrat în nemți. Scoteau ce găseau... fruntași, ofițeri, căpitani. Ce găseau îi împușcau și îi cărau cu mașinile într-o groapă. După aceea, noi am scăpat. Morți peste tot. Am multe amintiri, dar nu le mai țin minte de atâția ani", a adăugat eroul nostru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
