Vasi Rădulescu, mesaj în ziua alegerilor: Să nu te doară-n cot

Vasi Rădulescu
Vasi Rădulescu

Dr. Vasi Rădulescu a postat un mesaj-îndemn pentru români să meargă la vot. Postarea medicului este foarte interesantă, relatând cum medicii îți spun să nu rămâi indiferent în ziua alegerilor. 

Mai jos redăm integral postarea dr. Rădulescu:

"Cum te îndeamnă medicii să votezi:

chirurgul cardiovascular: votează cu inima deschisă

dermatologul: dacă nu votezi, vei simți pe pielea ta efectele

neurologul: votează ca să ai mai puține dureri de cap

anatomopatologul: mergi la vot că ne moare țara

reumatologul: votează cu mândrie și spatele drept

diabetologul: votează pentru a scăpa de cei care te duc cu zăhărelul

nefrologul: să nu te piși pe el de vot!

pediatrul: votează pentru binele copiilor tăi

oftalmologul: votează pentru un viitor mai clar

psihiatrul: mergi la vot că altfel o iei razna

gastroenterologul: votează ca să scapi de greață

ORL-istul: nu te culca pe o ureche și votează

hematologul: nu-ți face sânge rău și votează

alergologul: dacă te mănâncă, mergi să votezi și te scarpini după

ATI-stul: cea mai bună resuscitare a țării se face prin vot

cardiologul: mișcarea până la secția de votare face bine la inimă

infecționistul: votează ca să scapi de paraziți

ortopedul: să nu te doară-n cot și să mergi la vot

ginecologul: ginecologul: e în sarcina ta să votezi

endocrinologul: dacă votezi scapi de toate nodurile din gât

stomatologul: votează incisiv

internistul: eu nu știu de ce am ales specializarea asta, dar tu să alegi bine!", a scris Vasi Rădulescu pe Facebook. 

26 mai, alegeri europarlamentare şi referendum în România

Duminică, 26 mai, are loc scrutinul prin care românii îşi vor alege reprezentanţii din Parlamentul European pentru următoarea legislatură. Totodată, românii sunt chemaţi de către preşedintele Klaus Iohannis să îşi exprime voinţa aspra celor după întrebări lansate de către acesta la referendum. Cele două întrebări sunt: 

1. "Sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție?"

2. "Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?"

Cine şi pentru ce votează la europarlamentare? 



Peste 400 de milioane de persoane din cele 28 de state membre vor putea vota în perioada 23-26 mai, inclusiv aproape 50 de milioane de cetăţeni britanici a căror ţară urma să părăsească blocul comunitar în martie acest an. Voturile lor pentru 73 de eurodeputaţi, care în câteva săptămâni ar putea să fie nevoiţi să renunţe la mandate, a dat peste cap anumite calcule după ce în luna aprilie a fost convenită o amânare a Brexitului

Prin reprezentare proporţională, cetăţenii UE vor alege 751 de membri ai Parlamentului European, care îşi va împărţi activitatea între Bruxelles şi Strasbourg. De la Luxemburg, Malta şi Cipru, cu câte şase mandate de europarlamentar fiecare, la Germania, cu 96 de mandate, timp de cinci ani membrii Parlamentului European vor adopta legislaţia propusă de Comisia Europeană, care face obiectul aprobării de guvernele statelor membre, reprezentate în Consiliul UE. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel