Europarlamentare 2019. UDMR a câștigat alegerile în Satu Mare

UDMR a câştigat alegerile în municipiul Satu Mare şi în 35 de localităţi din judeţ, obţinând cu aproape 5.000 de voturi mai mult decât la alegerile din 2014, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele filialei judeţene, Pataki Csaba.

"Am primit cu aproape 5.000 de voturi mai multe decât la precedentele alegeri europarlamentare din 2014, am primit aproximativ acelaşi număr de voturi ca la alegerile europarlamentare din 2016. În 35 de unităţi administrativ teritoriale formaţiunea pe care o reprezentăm noi la nivel de judeţ a primit cele mai multe voturi şi din aceste 35 de localităţi sunt localităţi unde nu avem nici primari, nici viceprimari şi sunt comunităţi unde nu avem nici măcar un consilier local şi totuşi am primit cele mai multe voturi din partea comunităţii", a spus Pataki.

El a precizat că UDMR a obţinut voturi în aproape toate secţiile de votare, chiar dacă nu există comunitate maghiară.

"În toate localităţile din judeţul Satu Mare am obţinut voturi, dacă sunt cinci secţii de votare în care nu am obţinut. Asta e şi normal, în condiţiile în care am avut reprezentanţi în fiecare secţie de votare şi măcar reprezentantul nostru în secţia de votare a votat. Dar sunt comune unde nu avem nici măcar un consilier local şi am obţinut cele mai multe voturi, e vorba de Căuaş, Tiream, Sanislău, Ciumeşti, care sunt conduse de primari de diverse coloraturi, dar comunitatea maghiară este puternică şi când e vorba de interesele comunităţii au arătat că sunt solidari", a mai spus Pataki.

Preşedintele filialei municipale a UDMR Satu, Mare Kereskenyi Gabor, a arătat că în reşedinţa de judeţ au fost cu aproape 1.500 de voturi mai mult decât la europarlamentarele din 2014.

"Consider că am făcut un rezultat bun şi dacă ne uităm la alianţa locală împreună cu PNL-ul, alianţa făcută în 2016 la nivelul municipiului Satu Mare, respectiv la nivelul Consiliului Judeţean, această alianţă a reuşit să îşi înglobeze doleanţele sătmărenilor şi la acest scrutin. La nivelul municipiului Satu Mare am primit cu aproape 1.500 de voturi mai mult decât la alegerile europarlamentare din 2014", a spus Kereskenyi Gabor.

Potrivit rezultatelor provizorii publicate de către Biroul Electoral Central, în urma centralizării voturilor din cele 337 de secţii de votare din judeţ, UDMR a obţinut 41.929 de voturi, PNL - 29.978, PSD - 18.231, Alianţa 2020 USR PLUS - 16.017, Pro România - 7.140 şi ALDE - 5.685.

Prezenţa la urne la nivel judeţean a fost de 41,63%, exprimându-şi acest drept 130.954 de persoane. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel