Serial Mangaliţa. Final neprevăzut în ultimul episod din acest sezon

Ultimul episod din acest sezon al serialului de comedie Mangalița, difuzat diseară, 27 decembrie, de la ora 22:00, la Antena 1, va fi unul cu final neprevăzut.

Într-un cabinet medical clandestin din Tiraspol, doi infractori periculoși din Republica Moldova vor împrumuta, grație operațiilor estetice, chipul primarului Stelian Manole (Teodor Corban) și pe cel al suflătorului șef de la spații verzi, Marcel Rogojinaru (Angel Popescu), pe baza unor fotografii găsite pe site-ul primăriei din Mangalița.

Odată ce își schimbă înfățișarea, cei doi infractori vor lua drumul Mangaliței, ca să-l găsească pe "nemernicul cântător Bebe de la Mangalița (Sergiu Costache)", și să recupereze inelul cu diamante al miresei pe care celebrul manelist l-a luat la plecare, de la nunta la care a cântat. Ce se va întâmpla în micul oraș de provincie Mangalița, atunci când cei doi infractori își fac apariția, telespectatorii Antenei 1 vor afla diseară, de la ora 22:00, în episodul intitulat Dublu impact.

În același episod, doctorița Emilia Vulpe (Andreea Bibiri) își aniversează ziua de naștere și așteaptă cu înfrigurare inelul de logodnă din partea iubitului ei, primarul. De asemenea, Marcel vrea să-i cumpere ceva deosebit soției sale, Doinița (directorul economic Doina Rogojinaru, rol interpretat de Alina Berzunțeanu), la aniversarea căsătoriei. Ce cadouri vor primi Emilia, respectiv Doina, telespectatorii Antenei 1 vor vedea diseară, de la ora 22:00, în ultimul episod Mangalița din acest sezon.

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy