Scandalul vaccinului antigripal ajunge în curtea SRI. Nicolăescu suspectează contaminarea din interior

Scandalul vaccinului antigripal de la Institutul Cantacuzino este departe de a se fi stins. Ministrul Sănătății,  Eugen Nicolăescu, a anunţat că a sesizat Serviciul Român de Informaţii pentru a afla în ce împrejurări a fost contaminat serul. 400.000 de doze de vaccin au rămas în depozitele de la Institutul Cantacuzino după ce Agenţia Naţională a Medicamentului a descoperit că dozele conţineau o substanţă bacteriană care putea provoca şoc anafilactic.

„Cea mai bună soluție e să fie verificate informațiile. Am informat SRI să ne dea sprijinul în acest sens. Organele de anchetă le va sesiza Curtea de Conturi în clipa în care se vor găsi neregulile”, a spus ministrul.

 Eugen Nicolăescu a lăsat să se înţeleagă faptul că producţia de vaccin de la Cantacuzino putea fi sabotată din interior.

"De exemplu că, atunci când a fost întreruptă activitatea, pentru că s-au stricat două centrifuge, care făceau amestecarea foarte bună a produselor din vaccin, când s-a stat, o săptămână şi jumătate, două săptămâni, atunci s-ar fi putut întâmpla ceva în acest sens", a precizat Eugen Nicolăescu.

 Ministrul a adăugat că alte persoane i-au spus că fosta şefă de la laborator "a făcut analizele cu superficialitate, pentru toate analizele, pentru fiecare lot în parte".

 „Am solicitat și unor alte organe ale statului să ne pună la dispoziție unele informații dacă sunt suspiciuni că pe linia de fabricație să se fi întâmplat și lucruri cu rea-voință, avem aceste informații”, a declarat Eugen Nicolăescu.

Preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Marius Savu, a declarat joi, pentru Mediafax, că Institutul Cantacuzino a produs în acest sezon 400.000 de doze de vaccin antigripal, din care au fost prelevate probe pentru analize de conformitate. Aceste probe transmise de Institutul Cantacuzino la Agenţia Naţională a Medicamentului erau însoţite de un buletin de conformitate al producătorului.

În 24 decembrie 2013, ANM a comunicat Institutului Cantacuzino că vaccinul nu poate fi pus pe piaţă întrucât nivelul de endotoxine depăşea limita admisă. Institutul Cantacuzino a făcut un nou test şi a cerut totodată ANM să reia verificările, rezultatele indicând, la ambele instituţii, că produsul nu este conform, a precizat Marius Savu.

 La rândul său, ANM a trimis probe, pentru reverificare, şi Agenţiei franceze a Medicamentului, care a comunicat, în 31 ianuarie, că vaccinul nu este conform normelor. Rezultatele au indicat faptul că vaccinul antigripal produs la Institutul Cantacuzino are peste 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, faţă de sub 100 pentru un produs conform. Agenţia franceză a făcut şi un al doilea test, de reconfirmare, care de asemenea a indicat aceleaşi rezultate, răspunsul fiind primit de ANM miercuri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel