Referendum pentru familie. Amnesty International, mesaj

Toamna
Toamna

Amnesty International va trimite un mesaj autorităților române legat de referendumul pentru familie.

Organizaţia Amnesty International va cere autorităţilor române să renunţe la referendumul privind interdicţia de facto a căsătoriilor între homosexuali, care ar încuraja homofobia şi 'ar încălca normele internaţionale în domeniul drepturilor omului', transmite France Presse joi.

Românii vor fi, probabil, chemaţi la urne pentru a se pronunţa cu privire la planurile de a include în Constituţie interdicţia pentru cuplurile de homosexuali de a se căsători. Această iniţiativă cetăţenească, care provine de la mai multe asociaţii apropiate de puternica Biserică Ortodoxă, a adunat trei milioane de semnături şi a primit undă verde din partea parlamentului de stânga, aminteşte sursa citată.

Restricţii suplimentare

'Referendumul prezintă riscul (...) de a duce la restricţii suplimentare în viaţa de zi cu zi a cuplurilor de homosexuali şi de a încuraja discriminarea', căreia ei îi sunt deja victime, a declarat joi pentru AFP Barbora Cernusakova, reprezentantă a Amnesty pentru Europa, subliniind că acesta ar fi un 'pas înapoi clar pentru România'. Ea a adăugat că Amnesty va trimite vineri o scrisoare Curţii Constituţionale pentru a 'încerca să împiedice această consultare'.

Cei nouă judecători ai Curţii urmează să se pronunţe luni asupra principiului acestei consultări, a cărei dată urmează să fie stabilită de guvern, dar care ar putea avea loc pe 7 octombrie. În această ţară predominant ortodoxă şi foarte conservatoare, este aproape sigur că va prevala un 'da' pentru această interdicţie.

În această ipoteză, se va înscrie în legea fundamentală că mariajul reprezintă 'uniunea dintre un bărbat şi o femeie' şi nu 'între soţi', aşa cum prevede în prezent Constituţia. Legislaţia românească nu permite căsătoriile gay şi, în opinia oponenţilor acestei iniţiative, o interdicţie explicită în Constituţie ar face dificilă, dacă nu chiar imposibilă, orice schimbare a legii pe termen lung în favoarea cuplurilor de homosexuali. Pentru ca referendumul să fie valabil, rata de participare trebuie să ajungă la 30% din cei 18,9 milioane de români care au drept de vot.

Vezi și: Dragoş Pătraru, mesajul primit pe Facebook: Sunteți un satanist deghizat



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel