Atacurile lansate de Trump împotriva media cresc riscul actelor de violenţă împotriva jurnaliştilor, susține un expert ONU.
Atacurile lansate de preşedintele american Donald Trump la adresa media încalcă normele de bază ale libertăţii presei şi riscă să declanşeze o adevărată violenţă împotriva jurnaliştilor, a declarat joi raportorul ONU pentru libertatea de expresie, David Kaye, relatează Reuters.
'Aceste atacuri contravin obligaţiilor ţării de a respecta libertatea presei şi normele internaţionale privind drepturile omului', a declarat David Kaye într-o declaraţie comună cu Edison Lanza, care deţine aceeaşi funcţie în cadrul Comisiei Inter-Americane a Drepturilor Omului.
'Suntem în mod special îngrijoraţi de faptul că aceste atacuri cresc riscul ca jurnaliştii să fie vizaţi de acte de violenţă', au subliniat cei doi oficiali. În urmă cu câteva zile, directorul publicaţiei americane New York Times, AG Sulzberger, a afirmat de asemenea că l-a avertizat pe preşedintele Donald Trump, cu care s-a întâlnit la Casa Albă, că discursul său împotriva mass-media este 'periculos şi dăunător', notează AFP.
Atacuri masive împotriva jurnalismului
'I-am spus direct preşedintelui că eu consider că discursul său nu este doar un factor de divizare, ci a devenit din ce în ce mai periculos', a declarat AG Sulzberger într-un comunicat, confirmând această întrevedere care a avut loc la 20 iulie la solicitarea Casei Albe. 'L-am rugat să-şi reconsidere atacurile masive împotriva jurnalismului pe care le consider periculoase şi dăunătoare pentru ţara noastră', a adăugat Sulzberger
Într-un mesaj postat luna trecută pe Twitter, Donald Trump a menţionat că a discutat despre ceea ce numeşte 'Fake News' (ştiri false) cu directorul New York Times, unul dintre cele mai prestigioase ziare americane aflat în mod constant în centrul criticilor sale.
Vezi și: Trump, scrisoare de la Kim Jong-Un. Răspunsul... pe Twitter
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu