Puigdemont poate redeveni şeful executivului catalan

 Carles Puigdemont
Carles Puigdemont

Puigdemont confirmă că doreşte să redevină şef al executivului catalan, dar rămâne evaziv cu privire la revenirea în Spania.

Noul preşedinte al parlamentului regional al Cataloniei, Roger Torrent, s-a întâlnit miercuri la Bruxelles cu fostul premier catalan, Carles Puigdemont, despre care a susţinut că are tot dreptul să revină în acest post, deşi a fost destituit de autorităţile de la Madrid şi este inculpat în urma tentativei de secesiune, informează AFP.

Întrevederea lor ar fi trebuit să se desfăşoare la sediul reprezentanţei catalane la Bruxelles, dar guvernul de la Madrid a dat ordin acesteia să nu permită întâlnirea, astfel că ea s-a desfăşurat într-o altă locaţie. După terminarea discuţiilor ei au dat o conferinţă de presă, la care Puigdemont a confirmat că, după ce formaţiunile cu opţiuni separatiste au obţinut din nou majoritatea la alegerile anticipate din decembrie, este dispus să redevină şef al executivului regional.

Însă nu a lămurit dacă se va întoarce în Spania, de unde el şi patru dintre foştii săi miniştrii au fugit pentru a nu fi arestaţi, cum s-a întâmplat cu membrii executivului catalan rămaşi acolo.

'O învestitură ideală s-ar face în prezenţa mea (...) Vom încerca să facem în aşa fel încât să fie exact cum vor cetăţenii', a spus Puigdemont. 'Are tot dreptul să fie reînvestit' întrucât este 'autoritatea numărul unu în Catalonia', a apreciat la rândul său Roger Torrent, care a pledat pentru învestirea lui Puigdemont într-o 'deplină normalitate democratică', adică în prezenţa acestuia.

Fostul şef al executivului catalan a susţinut anterior că ar putea conduce şi de la distanţă, de la Bruxelles, noul guvern regional. Dar guvernul de la Madrid a asigurat că nu va permite aşa ceva, iar pentru a fi reînvestit Puigdemont trebuie să se întoarcă în Spania. Însă dacă face acest lucru, riscă să fie arestat.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel