Puigdemont, ÎMPIEDICAT să se întoarcă în Spania. Ce măsuri a luat MAI spaniol

Ministrul de interne al Spaniei a dat marţi asigurări că forţele de ordine spaniole sunt în alertă maximă 'peste tot' în ţară, pentru a-l împiedica pe liderul secesionist catalan Carles Puigdemont să se întoarcă incognito 'cu elicopterul, la bordul unui planor sau ambarcaţiune' sau chiar 'în portbagajul unei maşini', informează AFP. 

Carles Puigdemont, autoexilat în Belgia de la sfârşitul lui octombrie 2017, aspiră din nou la şefia administraţiei regionale, însă riscă să fie arestat şi plasat în detenţie provizorie pentru 'rebeliune', 'insurecţie' şi 'deturnare de fonduri' dacă se va întoarce în Spania. 

Întrebat cu privire la posibilitatea ca Puigdemont să treacă frontiera incognito pentru a putea fi învestit şef al guvernului de către parlamentul catalan, ministrul spaniol a declarat pentru televiziunea publică spaniolă TVE: 'Lucrăm pentru ca aceasta să nu se poată întâmpla, la frontiere şi în interiorul frontierelor, peste tot'. 

”Nu ştii la ce să te aştepţi de la o persoană cu un asemenea comportament” 

'Vom face în aşa fel încât el să nu poată intra (în parlament), nici măcar în portbagajul unei maşini', a declarat Zoido, recunoscând că este 'foarte preocupat, pentru că nu ştii la ce să te aştepţi de la o persoană cu un asemenea comportament'. 

Cu experţi de la Garda Civilă şi Poliţia Naţională, 'vom lucra intens - dimineaţa, la prânz şi seara' - pentru ca el să nu poată intra în secret, a insistat el. 

Ministrul a subliniat că 'frontiera care trebuie acoperită este foarte întinsă', traversează autostrăzi şi drumuri rurale şi că 'se poate intra la bordul unui elicopter, planor sau ambarcaţiune'.

Acuzat că face circ în străinătate

Ministrul l-a acuzat pe Puigdemont că 'a făcut circ' din străinătate, asigurând că 'greutatea justiţiei va apăsa şi asupra lui', cu referire la cei trei deputaţi secesionişti deja plasaţi în detenţie. 

'El este într-o stare de rebeliune, fuge de justiţia spaniolă şi nu el este cel care poate decide urmarea evenimentelor', a spus ministrul, în timp ce întreaga Spanie aşteaptă să afle dacă Puigdemont intenţionează cu adevărat să fie învestit şi în ce mod. 

Juriştii parlamentului catalan 'au declarat deja că o învestitură pe cale telematică (tehnică de transmitere şi prelucrare automată a informaţiei la mare distanţă prin intermediul sateliţilor şi al altor procedee moderne de comunicaţie - n.r.) nu este posibilă', a subliniat Zoido. 'Să se predea, iar dacă nu - un altul să fie candidat la şefia' guvernului catalan, a declarat ministrul de interne al Spaniei. 

Acest ministru a ţinut recent prima pagină a ziarelor după ce a recunoscut că administraţia spaniolă nu ştie nici acum în ce mod urnele de vot - atât de căutate de forţele de ordine - au putut fi transportate peste tot în Catalonia pentru referendumul din 1 octombrie asupra independenţei, interzis de Madrid.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel