PSD solicită schimbarea radicală a strategiei de vaccinare anti-Covid-19: Guvernul Cîțu a ratat toate ţintele

PSD solicită schimbarea radicală a strategiei de vaccinare anti-Covid-19: Guvernul Cîțu a ratat toate ţintele
PSD solicită schimbarea radicală a strategiei de vaccinare anti-Covid-19: Guvernul Cîțu a ratat toate ţintele

PSD solicită 'schimbarea radicală' a strategiei de vaccinare anti-COVID-19, având în vedere că Guvernul 'a ratat toate ţintele' pe care şi le-a propus iniţial. 

'Încă un motiv pentru a depune moţiunea de cenzură. Diminuarea succesivă a ţintei de vaccinare este doar o fugă ruşinoasă de răspundere! PSD solicită schimbarea radicală a strategiei de vaccinare anti-COVID-19, având în vedere că Guvernul a ratat toate ţintele pe care şi le-a propus iniţial.'

'Datele oficiale arată că obiectivul vaccinării a cel puţin 5 milioane de persoane până la 1 iunie nu mai poate fi îndeplinit, ceea ce face imposibilă atingerea unui nivel de imunizare de 70% din populaţie până la finalul lunii septembrie, aşa cum se angajase premierul Florin Cîţu. Maniera în care Guvernul a diminuat succesiv această ţintă de la 70% la 50%, şi apoi la 30% din populaţie nu reprezintă decât o fugă ruşinoasă de răspundere', se arată într-un comunicat de presă al PSD.

Potrivit sursei citate, comunicarea bazată 'pe şantaj şi discriminare' şi lipsa aproape în totalitate a acţiunilor de vaccinare în mediul rural 'au condus la divizarea profundă a societăţii şi la scăderea dramatică a încrederii în cei care au coordonat campania'.

'Se impune deci înlocuirea celor care au eşuat şi regândirea întregii strategii de vaccinare şi de combatere a pandemiei, cu o atenţie specială pentru protejarea persoanelor vulnerabile şi pentru prevenirea apariţiei unor noi focare. Guvernul are obligaţia de a extinde activitatea de testare anti-COVID-19 pentru persoanele nevaccinate, inclusiv prin disponibilitatea gratuită a testelor, în special la nivelul unităţilor de învăţământ şi la nivelul categoriilor profesionale cu cel mai mare risc de transmitere a virusului', mai spun social-democraţii. 

Amintim faptul că premierul Florin Cîţu le-a transmis, luni, prefecţilor că este nevoie de şi 'mai mult efort' pentru a impulsiona campania de vaccinare, îndeosebi în privinţa organizării de noi maratoane ale vaccinării, dar şi găsirii de soluţii pentru a aduce 'vaccinul cât mai aproape de cetăţeni', în special în mediul rural.

'Va trebui să depunem şi mai mult efort pentru a impulsiona campania de vaccinare. Avem rezultate bune în ceea ce priveşte pandemia, asta înseamnă că a funcţionat campania de vaccinare, dar este clar că vreau să ne asigurăm că reducem la minim şansele unui al patrulea val. Vreau să ne asigurăm că românii sunt vaccinaţi, ca să nu avem probleme cu alte tulpini - Anglia, India şi aşa mai departe. E important să continuăm ce am început şi a mers bine până acum, dar trebuie să schimbăm puţin strategia şi să învăţăm din ce a mers bine până în aceste zile', a declarat Florin Cîţu, luni, în videoconferinţa cu prefecţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel