PSD, replică Iohannis: Să-și ceară scuze! Cele mai mari trei minciuni

Irina Constantin / 11 Martie 2019 / 23:02 Salveaza PDF Comentarii
Klaus Iohannis - Liviu Dragnea
Klaus Iohannis - Liviu Dragnea

PSD dă prima replică la atacul de astăzi al lui Klaus Iohannis. 

Partidul îi transmite președintelui: ”În loc să-i mintă pe români, Iohannis ar trebui să își ceară scuze de la cei pe care i-a afectat prin blocarea bugetului”. 

Iată în continuare reacția completă a PSD: 

 

PSD constată că președintele Iohannis îi minte din nou pe români în încercarea de a explica de ce a luat decizia de a bloca adoptarea bugetului pentru anul 2019. Este doar un joc electoral pentru că Iohannis știe bine că bugetul va fi adoptat curând de Parlament fără ca el să-l mai poată opri să intre în vigoare.

Este un joc făcut pe seama copiilor care nu și-au putut primi alocațiile majorate de la 1 martie 2019, așa cum prevăzuse ordonanța Guvernului emisă la finalul lunii februarie.

Este de asemenea un joc politic făcut de președintele Iohannis pe spatele pensionarilor pe care îi minte la fel cum a făcut-o și în trecut, spunând mereu că nu mai sunt bani pentru plata pensiilor. Realitatea l-a contrazis însă de fiecare dată. Pensiile au fost plătite și majorate în avans față de prevederile legale.

Este un joc făcut de președinte împotriva tuturor românilor care așteaptă investițiile din sănătate al căror buget este cu 6 miliarde mai mare față de anul trecut și cu 16 miliarde mai mare față de bugetul Guvernului Cioloș girat de președintele Iohannis.

Iată cele mai mari trei minciuni enunțate astăzi de Iohannis:

Președintele Iohannis a mințit când a spus că lipsesc 1,4 miliarde de lei de la bugetul de pensii. În realitate, după mult timp, în anul 2019, bugetul va avea un excedent de 1,7 miliarde lei, ca urmare a măsurii transferului contribuțiilor de la angajator la salariați – o măsură care a fost criticată intens de președintele Iohannis.

Președintele Iohannis a mințit când a spus că PSD ar fi putut crește alocațiile pentru copii. În realitate PSD a făcut toate actele normative necesare pentru creșterea alocațiilor, însă pe toate Iohannis le-a blocat prin contestațiile făcute la Curtea Constituțională și prin retrimiterea legii bugetului la reexaminare în Parlament. Majoritatea parlamentară va face tot ce este posibil pentru a vota cât mai curând bugetul.

Președintele Iohannis a mințit când a spus că PSD majorează cu întârziere pensiile. În realitate, pensiile au fost majorate în avans în luna iulie anul trecut, în loc de ianuarie 2019 și le va majora în avans în septembrie față de ianuarie anul viitor.

În loc să îi mintă pe români, Iohannis ar fi trebuit să își ceară scuze de la toți cei pe care i-a afectat în această perioadă.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27