Prezența în parlament și stenograme publice ale ședințelor. Propunerile USR

Grupul USR din Camera Deputaţilor a propus un set de şapte măsuri pentru facilitarea interacţiunii cetăţenilor cu Parlamentul şi cere partidelor politice să susţină această iniţiativă, a anunţat joi, într-un comunicat, deputatul USR Cătălin Drulă, preşedintele Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii. 

"Cerem tuturor forţelor politice să-şi asume principiile pe care USR le propune pentru un Parlament Deschis. Interacţiunea cu site-urile Camerei Deputaţilor sau Senatului privind procesul legislativ poate fi o experienţă frustrantă pentru cetăţeni", a afirmat deputatul USR, potrivit sursei citate. 

Potrivit acestuia, şedinţele comisiilor nu se înregistrează video şi nu se transmit live decât prin excepţie şi nu sunt disponibile stenograme sau informaţii despre prezenţa parlamentarilor şi cum a votat fiecare. 

"Textele de lege propuse, amendamentele, avizele diverselor autorităţi sunt de multe ori PDF-uri scanate. Nu se pot indexa de către motoarele de căutare, nu se poate căuta în ele, practic sunt foarte greu utilizabile. Amendamentele sunt, de multe ori, cea mai importantă parte din tot procesul legislativ, dar nu sunt disponibile public decât post-factum, după adoptarea sau respingerea lor. Nu există o platformă pentru consultări on-line pe marginea proiectelor de legi sau amendamentelor, aşa cum au parlamentul francez sau administraţia islandeză. Sunt doar câteva exemple care arată că mai este o cale lungă de parcurs până la un Parlament Deschis, un Parlament al cetăţenilor. E un drum pe care USR vrea să fie făcuţi paşi concreţi", a afirmat deputatul USR, potrivit sursei citate. 

Care sunt măsurile propuse de USR

Cele şapte măsuri propuse de grupul USR sunt: înregistrarea şi transmiterea live video a tuturor şedinţelor comisiilor parlamentare; consemnarea prezenţei şi a voturilor nominale atât în comisii, cât şi în plen, cu publicarea lor în timp real; utilizarea formatelor editabile pentru documentele din procesul legislativ, care permit atât preluarea automată, cât şi găsirea cu uşurinţă a informaţiilor; facilitarea consultării publice pe iniţiativele legislative printr-o platformă de consultare online cu cetăţenii; publicarea amendamentelor propuse în procesul legislativ pe Internet, de la momentul depunerii lor; realizarea şi publicarea rapoartelor de activitate anuală ale fiecărui parlamentar, pe pagina de internet, în format deschis; promovarea educaţiei asupra rolului legislativului într-o democraţie. 

Parlamentarii USR fac acest demers în contextul Zilei Internaţionale a Datelor Deschise, care va fi marcată pe 4 martie, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel