Sadiq Khan, primarul laburist al Londrei, a fost reales în funcție în cadrul alegerilor locale care au avut loc joi în Anglia.
Astfel, Sadiq Khan a devenit primul edil al capitalei britanice care obţine un al treilea mandat, au anunţat media britanice, după numărarea tuturor voturilor, relatează AFP şi EFE.
Sadiq Khan, în vârstă de 53 de ani, fiul unor imigranţi din Pakistan şi primul primar musulman al Londrei a obţinut 1.088.000 de voturi, faţă de 813.000 candidata conservatoare Susana Hall.
Sadiq Khan conduce capitala Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din anul 2016, succedându-i lui Boris Johnson, care a avut două mandate de primar succesive înainte de a deveni prim-ministru.
De asemenea, alte victorii ale laburiştilor erau aşteptate în urma alegerilor locale de joi. Acest fapt este un semnal înaintea alegerilor naţionale din 2024, care, conform sondajelor, l-ar putea aduce la putere pe liderul Partidului Laburist Keir Starmer şi s-ar putea pune capăt celor 14 ani de guvern conservator.
Alegătorii au votat joi pentru aproximativ 2.000 de mandate ale consiliilor locale din Anglia, dar și pentru câteva fotolii importante de primari, inclusiv în Londra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu