Preliminarii EURO 2020 - Ianis Hagi: Avem un singur gând!

Ianis Hagi a fost prezent, alături de selectționerul Cosmin Contra, la conferința de presă obișnuită înainte de un meci oficial, România urmând să joace duminică cu Malta, la Ploiești.

Ianis Hagi a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu Malta, că prima reprezentativă depinde în continuare de rezultatele pe care le obţine în meciurile următoare pentru a se califica la Campionatul European din 2020.

'Avem un singur gând, acela de a câştiga meciul cu Malta. Nu avem altă opţiune, suntem încă la mâna noastră. Trebuie să ne câştigăm meciurile rămase şi atunci ne vom putea îndeplini obiectivul. Este un schimb de generaţii, dar consider că acest mix între cei care au experienţă şi noi, cei care venim de la tineret, este pe un drum bun. Rezultatele nu au fost rele, normal că trebuie să câştigăm următoarele meciuri ca să ne calificăm', a spus Hagi.

Acesta a menţionat că discuţiile despre meciul pierdut cu Spania nu mai au acum niciun rost. 'Nu mai are rost să vorbim despre meciul cu Spania, s-a discutat atunci imediat, acum gândul nostru e la partida cu Malta. Nu văd rostul să ne uităm în trecut. Trebuie să trăim prezentul şi să ne uităm în viitor pentru a câştiga meciurile rămase de disputat. Este o dezamăgire când vezi atâţia oameni că vin la stadion şi tu nu reuşeşti să scoţi un rezultat pozitiv pentru o ţară întreagă. Dar am spus, este în trecut, aşa putem să ne gândim şi la meciurile din deplasare cu Suedia şi Norvegia. Trebuie să privim în faţă cu curaj. Meciurile decisive le jucăm acasă, nu avem de ce să ne fie frică. Nu ne gândim noi înainte de meci să primim două goluri şi după aceea să încercăm să recuperăm. Nu ne dorim asta, dar dacă asta a fost situaţia... Conjunctura a făcut ca de fiecare dată să trebuiască să revenim, iar asta spune că am reacţionat bine ca şi echipă. Normal că pe viitor vom încerca să jucăm mai constant timp de 90 de minute. Ca să te califici la un turneu final e foarte important să joci constant', a precizat el.

Hagi vrea numărul 10

Chiar dacă în partida cu Spania a evoluat cu numărul 11, Ianis Hagi este convins că în cele din urmă va purta tricoul cu numărul 10. 'Nu visez să port tricoul cu numărul 10, visez să fac rezultate cu tricoul acela. Ştiu ce rol am în teren, chiar dacă la început nu l-am purtat. De fiecare dată încerc să aduc un plus echipei, să fac diferenţa, pentru că asta mi se cere. Cu siguranţă, uşor-uşor o să port şi acel număr pentru că este rolul meu şi nu îmi e teamă', a menţionat mijlocaşul.

Hagi este de părere că jucătorii echipei naţionale trebuie să câştige partidele cu Suedia şi Norvegia chiar şi fără spectatori în tribune: 'Simţi diferenţa când joci cu un stadion gol şi când joci cu unul plin. Emoţiile pe care le ai când sunt în spate 50.000 de suporteri care te ridică în orice moment cred că nu se compară cu nimic altceva. Dacă se va ajunge să jucăm fără spectatori, noi suntem jucători de echipă naţională, jucători profesionişti şi trebuie să ne facem treaba indiferent de situaţie. Indiferent de teren, dacă stadionul e gol sau plin, suntem la echipa naţională şi trebuie să producem rezultate. Noi nu putem să îi controlăm pe suporteri. Noi suntem bucuroşi că vin alături de noi. Nu cred că e treaba noastră să rezolvăm aceste lucruri'.

Adaptarea la Genk

Mijlocaşul român susţine că s-a acomodat deja la Genk, grupare la care s-a transferat în această vară. 'Mă simt bine, toată lumea din club are încredere în mine. M-am adaptat bine, ştiam la ce să mă aştept când ajung acolo pentru că am mai avut o experienţă în Italia. Mi-a fost mai uşor de data aceasta. Sunt mult mai matur, colegii şi staff-ul tehnic m-au ajutat să mă adaptez. Sunt şi mulţi tineri, se aseamănă cu FC Viitorul', a mai spus Hagi.

Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte, duminică, de la ora 19:00, pe Stadionul 'Ilie Oană' din Ploieşti, selecţionata Maltei, într-o partidă contând pentru Grupa F a preliminariilor EURO 2020.

Citește și: România - Malta în preliminariile EURO 2020 va fi arbitrat de un croat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel