PP-DD cere demisia lui Băsescu. Vezi ce i se reproșează președintelui

pp_dd
pp_dd

Partidul Poporului - Dan Diaconescu solicită, în cadrul unui comunicat de presă, demisia președintelui Traian Băsescu, reproșându-i acestuia că nu știe "reperele istorice ale poporului român".

„Partidul Poporului – Dan Diaconescu protestează vehement şi condamnă atitudinea sfidătoare la adresa poporului român a lui Traian Băsescu, printr-o nouă şi grosolană încălcare a unor capitole foarte importante din Constituţia României, care se referă la integritatea şi suveranitatea statului, dar şi o minimă cunoaştere a simbolurilor de demnitate ale României”, se arată în comunicatul, transmis, luni, de PP-DD, scrie ampres.ro.

Formațiunea Politică fondată de Dan Diaconescu este dezamăgită de gafa pe care Administrația Prezidențială a făcut-o recent, când a transmis, cu o lună mai devreme, urări de "La mulți ani" pentru Ziua Imnului, în condițiile în care data acestei sărbători a coincis și cu data organizării referendumului pentru demiterea sa în urmă cu un an.

În plus, PP-DD îi reproșează președintelui Băsescu și tolerarea arborării steagului secuiesc pe unele primării din Covasna.

„Pe data de 29.06.2013, Traian Băsescu a adresat felicitări românilor, cu ocazia Zilei Imnului Național. Numai că a încurcat datele. Potrivit Legii nr. 99/1998, Ziua Imnului Național se sărbătoreşte pe 29 iulie, adică peste exact…o lună! Deşi ar fi trebuit să reţină data de 29 iulie, pentru că anul trecut a fost ziua în care s-a organizat referendumul pentru demiterea sa. Dacă Preşedintele românilor nu are habar de Imnul Naţional, în schimb minoritatea maghiară își ştie foarte bine interesul faţă de inventatele simboluri naţionale ale inexistentului Ţinut Secuiesc. Pe nu mai puțin de 9 primării şi în pieţele centrale din localitățile județului Covasna, sfidând o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, este arborat ’Drapelul secuiesc’. Mai mult, primarul din Tg. Secuiesc, Raduly Robert Kalman, declara că nu va da jos ’steagul’, înainte de a da fiecărui cetățean maghiar o asemenea bucată de pânză, pe care să o amplaseze pe propria locuință!! Faţă de această situaţie, Traian Băsescu nu a avut nici un fel de poziţie”, se precizează în documentul citat.

PP-DD se întreabă dacă mai este Traian Băsescu președintele României, „atâta vreme cât, după cum se vede, îi sunt străine reperele istorice ale poporului nostru”, susținând, totodată, că actualul șef al statului a demonstrat, "din nou", că nu a meritat niciodată această funcție.

„Solicităm demisia imediată a cetățeanului Traian Băsescu din funcția de președinte al României, funcție pe care, așa cum ne demonstrează din nou, nu a meritat-o niciodată!”, conchide documentul.

Gafele președintelui Traian Băsescu

Președintele Traian Băsescu îi invita, sâmbătă, 29 iunie, "pe toţi românii să cinstească şi să onoreze cu sufletul deschis Imnul nostru Naţional, «Deşteaptă-te, române»!", cu toate că, potrivit unei legi din 1998, Ziua Imnului se sărbătorește pe 29 iulie. Recenta gafă a președintelui a venit după ce, cu câteva zile înainte, Traian Băsescu ura românilor "La mulți ani" în ziua doliului național pentru comemorarea victimelor accidentului din Muntenegru, dată care a coincis cu Ziua Drapelului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel