O doctoriță le cere pacienților să iasă în stradă: De ce puneţi beţe în roate?

Dana Bratu, o tânără doctoriță din București, a lansat o serie de întrebări cheie în urma știrilor care au apărut despre medici și plicul cu bani.

Doctorița se întreabă de ce oare oamenii care salvează vieți nu sunt mai mult sprijiniți de pacienții lor. Dana Bratu spune că s-ar fi așteptat la solidaritate din partea celor care, într-un moment sau altul al vieții, își pun toată speranța în mânile medicilor.

"Mă doare să văd că site-urile şi forum-urile sunt pline de comentariile pacienţilor care nu ne susţin. Ba chiar, sunt indignaţi de faptul că ni se vor mari salariile cu 25%! Expresii precum "şpagă nu va mai ajunge?" găseşti peste tot. Voi ar trebui să cereţi condiţii mai bune în spitale, medicamente compensate, analize gratuite, timp mai mic de aşteptare la medic! Voi ar trebui să ieşiţi în stradă! De ce nu vă cereţi drepturile?

De ce puneţi beţe în roate celor care vor să rămână în ţară şi să va trateze? Celor care va vor binele? Acum nu daţi un scuipat pe medici şi cerinţele lor... însă când ajungeţi la spital, aţi arunca cu bani "fără număr" doar ca să vă vedeţi sănătoşi.

Nu e corectă atitudinea unora dintre voi. Măcar acum, când medicii învaţă să devină uniţi, am vrea să va avem de partea noastră", scrie Dana Bratu pe blogul său.

A uitat că este medic

Doctorița își amintește și un episod mai puțin plăcut cu soțul ei care a fost bolnav. A fost un moment în care pur și simplu a uitat că este doctoriță.

"Nu o să uit niciodată starea de neputinţă şi panică ce m-a cuprins când am ajuns cu soţul meu la UPU. Într-o seară obişnuită, ne-am culcat liniştiţi şi noaptea s-a trezit în plină criză de dispnee inspiratorie. Pe scurt: NU PUTEA SĂ RESPIRE! Acela a fost momentul în care am uitat că sunt medic; nu eram decât un om disperat. În drum spre spital, în capul meu se învârteau variate diagnostice "să fie astm? Dar... cu debut la 28 de ani? Nu.. astmul e cu wheezing, aici pare mai degrabă o obstrucţie de cai respiratorii superioare... dar dormea.. să fie laringita? Vă spun sincer, când ajungi la medic cu cineva drag, în urgenţă, ai face orice să-l salvezi. Ai vinde casa. Ai escalada munţi. Deţii o putere pe care nu credeai c-o ai. Vezi în medic un Dumnezeu. Ai vrea că el să nu doarmă, să nu plece acasă la familie, să stea continuu la căpătâiul şi să se dedice trup şi suflet omului tău. Dar i-ai pune la dispoziţie acelui medic tot ce are nevoie pentru asta", mai scrie Dana Bratu.

"Problema noastră este că uităm repede lucrurile bune şi ne concentrăm atenţia numai pe critică, pesimism. Faci un bine cuiva, te apreciază o zi. Îi faci o chestie neplăcută, te urăşte toată viaţă.
Dacă am putea fi empatici, dacă ne-am putea pune în pielea celuilalt, poate că am înţelege că această schimbare este reciproc avantajoasă, atât medicul, cât şi pacientul ar avea de câştigat. Un medic, inevitabil, este pus măcar o dată în viaţă în postura de pacient... însă un pacient nu va înţelege niciodată cu adevărat responsabilitatea şi sacrificiul unui medic", subliniează doctorița pe blogul său.

VEZI ȘI: Medicii de la Spitalul Carol Davila din București, imagini care îți taie răsuflarea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel