Noul dosar COLECTIV, declinat parțial

Dosar Colectiv
Dosar Colectiv

Noul dosar Colectiv a fost declinat parțial. 

După câteva zile de când Secţia de urmărire penală a Parchetului General a trimis dosarul "Colectiv" la Parchetul Tribunalului Militar Bucureşti (PTMB), o parte din dosar se întoarce la aceeaşi secţie a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), scrie Monitorul Justiției, conform Mediafax.

PTMB a declinat partea care nu priveşte militarii de la IGSU, ci doar modul în care a fost acordat primul ajutor şi eventuala neglijenţă a cadrelor medicale care au acţionat la faţa locului, întrucât competenţa acestui parchet este doar pe posibile infracţiuni săvârşite doar de militari, potrivit Monitorului Justiției.

Astfel, cercetările care cuprind civili vor fi desfăşurate în continuare de Secţia de urmărire penală şi criminalistică aflată sub coordonarea procurorului şef Romulus Varga.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel