Mișcări pe scena politică. Un nou partid, în Senatul României

Patru ”transferuri” ale unor nume grele din politică au marcat începutul unei veri care se anunță foarte fierbinte din punct de vedere electoral. Cel mai probabil, alegerile locale vor avea loc în septembrie.

Cel mai activ partid politic în ultimele zile a fost, poate surprinzător, Partidul Puterii Umaniste (social-liberal). În ultima săptămână umaniștii au anunțat înscrierea în partid a nu mai puțin de patru nume cu greutate în politică.

Lista a fost deschisă de senatorul Teodor Meleșcanu, venire care înseamnă că umaniștii au în acest moment reprezentare și în Senat. Umaniștii au reprezentare și în Camera Deputaților. După Grațiela Gavrilescu și Alexandru Băișanu, s-a alăturat PPU, în săptămâna trecută arădeanul Dorel Căprar, care a devenit astfel al treilea deputat social-liberal. În ultimele trei zile, umaniștii au mai anunțat venirea alături de ei a altor două nume cunoscute. Mai întâi Cătălin Harnagea, fost director al SIE, apoi Corneliu Dobrițoiu, general în rezervă și fost ministru al Apărării.

Aceste mutări trebuie coroborate cu faptul că unele sondaje de opinie, cum este cel al Avangarde, realizat de Marius Pieleanu, dau PPU (social-liberal) șanse reale de a intra în Parlament la următoarele alegeri, iar completarea echipei cu politicieni cu notorietate crește aceste șanse.

“Partidul Puterii umaniste (social-liberal) devine o alternativă politică relevantă. Am încredere în rezultatele pe care le vom obține împreună”, a spus Daniel Ionașcu, președintele executiv al PPU (social-liberal).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel