Mircea Dușa anunță o EXCLUDERE din PSD

Mircea Dușa
Mircea Dușa

Liderul PSD Harghita, Mircea Dușa, anunță o măsură radicală pentru un lider PSD: va fi exclus din partid. 

Este vorba despre consilierul local PSD din Miercurea Ciuc, Traian Chindea. El va fi exclus din partid dacă se va constata că a votat "pentru" memorandumul privind autonomia Ținutului Secuiesc, iniţiat de CNS şi adoptat într-o şedinţă a Consiliului Local. Chindea susţine că s-a abţinut de la vot. 

"În cele trei judeţe, UDMR şi organizaţiile minorităţii maghiare au luat iniţiativa de a adresa o scrisoare consiliilor locale, prin care să aprobe un memorandum pentru declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Din informaţiile pe care le am, în fiecare judeţ prefecţii au atacat în instanţă hotărârile consiliilor locale, fie municipale, orăşeneşti şi comunale şi în continuare consider că un asemenea demers este anticonstituţional şi este îndreptat împotriva suveranităţii statului român", a spus Mircea Duşa, pentru Mediafax

Vezi și: ÎCCJ. Număr uriaș de mandate de INTERCEPTARE emise pe zi

El a adăugat: "Am înţeles că şi în municipiul Miercurea Ciuc s-a organizat un astfel de vot şi un consilier municipal social-democrat, Chindea Traian, ar fi votat pentru acest proiect. Dacă acest lucru este adevărat şi se dovedeşte că domnul Chindea a votat acest proiect, vom proceda la excluderea dânsului din PSD şi, în conformitate cu Legea 393 privind statutul aleşilor locali, îşi va pierde şi mandatul de consilier". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel