Mircea Badea: Am asistat la un accident mortal

Mircea Badea a dezvăluit, duminică seară, că a asistat la un accident mortal.

Jurnalistul Radu Tudor a prezentat, duminică seară, la Antena 3, apelul la 112 al polițistului care a accidentat cu mașina două minore, pe una dintre ele mortal, pe trecerea de pietoni. Pornind de la acest caz, Mircea Badea a făcut o dezvăluire.

„Eu am asistat la un accident mortal. Mă bântuie încă. Am asistat în sensul că eram la doi metri. Am depus mărturie la onorata instanță. Am fost martor, m-a chemat judecătoarea la Curtea Supremă, am avut mandat de aducere din prima. Eu nu am refuzat să mă duc. Când a murit tânăra, noi opriserăm. Eu eram în dreapta, într-o mașină. Am văzut... Absolut îngrozitor! Și impactul... Tot! Au oprit toate mașinile. Am sunat instantaneu la numărul de urgență. Cei din jur erau cu haideți să facem. Eu nu m-am băgat, nu știu ce să fac, eu doar sun (n.r. la 112). Erau reacții emoționale. Dacă nu știm ce să facem, mai bine așteptăm să vină... (n.r. specialiștii)”, a zis Mircea Badea.

„Tot ce poți să faci este exact ce ai făcut tu, și anume: să suni cât mai repede la 112, eventual să protejezi cumva locul acela. Dacă persoana este accidentată foarte grav, cel mai bine este să aștepți asistentul, medicul de pe Ambulanță, SMURD, altfel, exact cum spui, poți să faci mai rău”, a intervenit Radu Tudor.

Mircea Badea: În România se conduce foarte prost

„În România se conduce foarte prost”, a spus, ulterior, Mircea Badea, adăugând: „Și se merge la fel și pe stradă. Eu sunt terifiat de astfel de întâmplări. (...) Multă vreme am trăit cu convingerea că, în România, se moare pe șosele din cauza lipsei autostrăzilor. După, mi-am dat seama că nu este adevărat. Se moare pentru că se conduce prost în România. Este haos total!”, a spus Mircea Badea, duminică seară, în cadrul emisiunii lui Radu Tudor de la Antena 3, „Punctul de întâlnire”.

„Se conduce prost”, a subliniat acesta. „Sunt tot felul de obsesii rutiere la români. De exemplu, niciodată nu o să înțeleg pasiunea cu care se blochează intersecția în România. Vezi că nu ai unde să te duci... N-ai cum!”, a zis Mircea Badea.

VEZI ȘI: Diversiune în cazul polițistului care a lovit-o pe Raisa, fetița de 13 ani, pe trecerea de pietoni

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel