Puțini însă s-au gândit cum se descurcau, în timpuri asemănătoare, fermierii. Iată un exemplu în rândurile de mai jos.
"Tatăl meu a împrejmuit o grădină de două hectare cu salcâmi, gard natural, înainte să cultive ceva. Apoi a plantat livada și via, care au ajuns la maturitate, când gardul crea deja o protecție împotriva vânturilor, furtunilor și secetei. Era tuns de două ori pe an, primăvara și toamna, și crengile erau puse în livadă și pe lângă vie și arse, iarna, dacă temperaturile scădeau sau veneau zăpezi nedorite primăvara. Aducea bălegar și coceni care erau, la nevoie, mici focuri ce încălzeau locul. Cenușa și bălegarul erau împrăștiate apoi ca un îngrășământ natural.
Pentru culturile din livadă. Îmi amintesc destule primăveri din România, în care cădea zăpada, după ce pomii înfloreau. Dar pierderile erau mult mai mici. Țăranul sau fermierul nu au o viață ușoară. Nici o profesie nu stă cu mâinile în sân. Totul este să o faci cu drag și pricepere. Am scris aceste rânduri despre vreme, timp și despre tatăl meu, de la care am învățat să iubesc pământul și cerul, în amintirea lui și pomenirea lui de Sfântul Gheorghe. Și eu țin, în felul meu, un foc aprins, în sufletul meu, pentru părinții mei, cât trăiesc", a scris Doina Uricariu pe Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
