€ 4.8338
|
$ 4.4477
|
Coronavirus - COVID 19
România în stare de urgență
-
confirmate
-
vindecate
-
decese
Sună-ne (Luni - Vineri, 09:00 - 18:00) sau scrie-ne la numărul 0772.264.642 sau la adresa de e-mail [email protected] și pune intrebări despre coronavirus, situații sociale, medicale, suport psihologic. Semnalează situații deosebite.

Mânăstire foarte veche, descoperită la Bath. Aici ar fi fost încoronat primul rege al Angliei

Giorgiana Croitoru / 29 ian 2020 / 17:01

O mânăstire anglo-saxonă foarte veche, în care ar fi avut loc încoronarea primului rege al Angliei, descoperită la Bath

O serie de ruine descoperite recent, în chiar curtea celebrei abaţii din Bath, ar putea proveni de la mânăstirea anglo-saxonă în care a fost încoronat, în urmă cu mai mult de un mileniu, Edgar cel Paşnic, primul rege al Angliei, conform unui comunicat al organizaţiei Wessex Archaeology, transmite miercuri Live Science.

Ruinele au fost descoperite întâmplător, cu ocazia unor săpături desfăşurate în curtea abaţiei Bath, înainte de demararea unor lucrări de renovare ale abaţiei şi de instalare a unui nou sistem de încălzire sustenabil, cu ajutorul izvoarelor termale din apropiere. În timpul săpăturilor, arheologii au fost surprinşi să descopere rămăşiţele a două structuri în stil arhitectural anglo-saxon chiar lângă abaţie.

Celebru pentru izvoarele termale

 

Acestea sunt primele structuri de origine anglo-saxonă descoperite la Bath, un oraş înfiinţat de romani şi care era celebru încă din epocă pentru izvoarele sale termale. Cele două structuri semicirculare (abside), au fost descoperite sub nivelul străzii, dedesubtul curţii în care se află catedrala din secolul XII ce a fost construită deasupra unor depozite romane. Catedrala se află la sud de biserica abaţiei.

După descoperirea structurilor de piatră de origine anglo-saxonă, arheologii au apelat la datarea cu carbon radioactiv a unor bucăţi de cărbune extrase din tencuiala uneia dintre cele două abside. Cum rata de descompunere a carbonului este cunoscută, ea poate fi folosită pentru a afla cât de mult timp a stat un anumit obiect sub pământ.

A fost încoronat primul rege al Angliei

 

Conform Wessex Archaeology, bucăţile de cărbune datau din perioadele 780 - 970 şi respectiv 670 - 770. Această fereastră temporară sugerează că abaţia a făcut parte odinioară dintr-o mânăstire anglo-saxonă unde a fost încoronat primul rege al Angliei, Edgar cel Paşnic, în 973.

"Atunci când descoperi ceva neobişnuit, trebuie să te gândeşti la cea mai banală explicaţie posibilă", a comentat Cai Mason, arheolog principal în cadrul Wessex Archaeology. "De obicei, aceea va fi explicaţia, însă câteodată acea explicaţie nu este bună şi atunci ajungi să te întrebi dacă ai găsit ceva cu adevărat neobişnuit".

"Această descoperire, alături de zidăria saxonă târzie şi de mormintele descoperite în perimetrul abaţiei, oferă dovezi puternice în sprijinul ipotezei că am identificat, într-adevăr, părţi din mânăsirea anglo-saxonă pierdută de la Bath", locul unde a fost încoronat Edgar cel Paşnic.

Povestea lui Edgar

 

Edgar, care era deja rege al Merciei (un regat anglo-saxon din Anglia) şi al Northumbriei, a devenit rege şi al Wessexului şi de facto rege al întregii Anglii după moartea fratelui său, Eadwig, în 959. El a ales Bath ca loc pentru încoronare pentru că biserica de acolo era vestită în epocă şi pentru că oraşul medieval avea legături atât cu regatul Wessex cât şi cu Mercia. Conform istoricilor, atât bunicul cât şi tatăl lui Edgar au fost recunoscuţi drept regi ai Angliei, însă Edgar a fost primul încoronat într-o ceremonie prin care Biserica în recunoştea drept unsul lui Dumnezeu şi reprezentantul voinţei divine.

Este posibil ca aceste structuri anglo-saxone să fie cu totul altceva

 

Este posibil, de asemenea, ca aceste structuri anglo-saxone să fie cu totul altceva. "Ţinând cont de faptul că datarea acestor structuri acoperă un interval de două secole, apar mai multe contexte posibile pentru construcţia lor", a susţinut şi Bruce Eaton, managerul de proiect din cadrul Wessex Archaeology.

Bath este un oraş cu o istorie foarte bogată. În 577, saxonii occidentali, păgâni, i-au învins pe britanici şi au preluat controlul asupra mai multor oraşe, printre care şi Bath. Mai târziu, în 628, regele Penda al Merciei i-a învins pe saxonii din vest şi a preluat controlul asupra oraşelor cucerite de aceştia.

Ce spun arheologii britanici

 

"Una dintre posibilităţi (pentru a explica provenienţa celor două abside) ar fi domnia regelui Offa al Merciei, care a preluat mânăstirea în 781 şi este creditat de William of Malmesbury pentru construcţia faimoasei biserici Sf. Petru, folosind ca materie primă, probabil, cărămizile şi piatra de la complexul de băi termale construit de romani şi rămas în paragină. Lucrări de construcţie în această zonă sunt desfăşurate şi de succesorul lui Offa, Ecgfrith, care avea nevoie de infrastructura necesară pentru a-şi muta întreaga curte la mânăstire în 796", susţine Bruce Eaton.

Arheologii britanici au mai precizat că se ştie de mult timp că în această zonă a existat o mânăstire "însă nu s-au păstrat ruine la suprafaţă solului".

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2020 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


dcn.n-nxt.22