LOCKDOWN și restricții în România în valul patru. Raed Arafat, ANUNȚ: Septembrie - octombrie

Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Raed Arafat a făcut anunțul despre noile restricții și lockdown. 

Cazurile de COVID-19 cresc de la o zi la alta în România, o mulțime de copii și tineri sunt internați în spital și afectați de virus, iar medicii se tem de cel mai rău din ceea ce se numește "valul patru". 

În acest context, cu "valul patru" care bate la ușa României, Raed Arafat a vorbit despre implementarea unor noi restricții și despre posibilitatea unui noi lockdown. 

Întrebat dacă să ne așteptăm la noi măsuri restrictive și dacă vom reveni la acel sistem de 1,5 - 3 la mie, Raed Arafat a răspuns, în direct la B1 TV. 

"Sistemul acesta încă există și în legislație nu a fost anulat. Noi am zis clar că în momentul în care cresc incidențele se vor aplica regulile care sunt acum în Hotărârea de Guvern pe incidență. Sigur, dacă o localitate crește la 1,5 - 2 - 3 la mie, sunt măsuri care se iau automat, nu trebuie să mai revină la noi. Automat, se pot lua măsuri la nivel de Comitete județene pe baza incidențelor".

Raed Arafat, despre reintroducerea purtatului măștilor în spații deschise

"La acest moment nu s-a discutat, nimeni nu poate să excludă dacă există și dacă ajungem la rata de infectare foarte mare. Acum suntem pe la 2 și ceva la sută, dar dacă vedem că e o creștere semnificativă care arată că există foarte mulți infectați printre noi, este posibil să se ajungă la anumite reguli despre mască în unele spații, măcar în spațiile aglomerate, chiar dacă ești în spațiu public deschis.

Asta nu pot să o exclud și nimeni nu poate să o excludă, dar totul depinde de evoluție. La acest moment, masca e reglementată foarte clar: în spațiile închise și este recomandată în spațiile deschide foarte aglomerate, dar astfel de măsuri pot fi schimbate dacă vedem că răspândirea este una foarte mare", a completat el.

Revin restricțiile? Vom mai avea LOCKDOWN și vârful pandemiei

"Dorința noastră este să nu ajungem din nou la închidere a unui segment economic total. Măsurile noastre, în comparație cu alte țări, sunt mult mai lejere. Măsurile noastre sunt măsuri de reducere de risc. Nicio măsură nu e perfectă, dar dacă punem mereu întrebări atunci spunem "Gata! Lăsăm virusul să facă ce vrea, suportăm și spunem că nu am luat nicio măsură". Nicio măsură nu e perfectă! Dar toate măsurile, combinate, poate să reducă răspândirea virusului și intensitatea cu care se răspândește", a mai spus Raed Arafat.  

În completare, vorbind despre severitatea valului patru, șeful DSU a spus: "e foarte greu e spus, dar vedem și în alte țări, țări care au avut vaccinați 80%, că numărul vaccinaților e foarte mare, dar numărul cazurilor critice este mic comparativ cu alte valuri. La noi, e posibil să avem o creștere în numărul infectaților, poate că va fi totuși o limită la cazuri critice, dar s-ar putea să avem un impact mai mare pe ATI și pe spitale.

Eu cred că la LOCKDOWN real nu vom ajunge din nou, pentru că avem mai multe mijloace. Nici în valul trei nu am avut un lockdown total. Am avut măsuri mult mai calculate și țintite decât un lockdown care a fost în alte țări". 

Întrebat când crede că ajungem în vârful valului patru, Raed Arafat a spus: "E greu de spus. Dar cel puțin sfârșitul lui septembrie, prima parte din octombrie. Să vedem unde ajungem, dar e clar că momentan vom asista la creștere mai departe, nu la platou și nu la scădere. Consider că vom vedea încă o creștere în următoarea perioadă, o săptămână, două... vor fi în creștere".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel