EXCLUSIV  Juncker, măsura șoc pentru țările din Est

În cursul unei conferinte organizate la Bruxelles cu privire la drepturile sociale, Jean-Claude Juncker a pledat pentru o măsură care ar avea conotații grave pentru România și statele membre UE din Est.

Mai exact, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a pledat luni pentru introducerea unui "salariu social minim" mai întâi în zona euro, apoi în toate țările Uniunii Europene.

Juncker, aflat într-o controversă cu firmele offshore, a trecut în partea opusă și a cerut companiilor să adopte un salariu minim pentru a combate angajarea de muncă mai ieftină, precizând că fiecare stat este liber să-și stabilească nivelul.

Un posibil scenariu potrivit căruia UE s-ar alinia pe salariul minim la nivelul Germaniei, Franței sau Belgiei, țări precum România, Bulgaria și alte state care nu pot face față productivității vor avea de suferit.

O astfel de măsură, ar avea consecințe foarte grave. Astfel, ar conduce la relocalizarea fabricilor în Germania și în țări puternic industrializate care și-ar extinde producția din țările lor.

Desigur sindicatele ar saluta metoda, dar o astfel de măsură ar împinge în afara Uniunii Europene statele slab dezvoltate. Totodată, țările vestice și-ar putea extinde producția mai spre Est în căutare de forță de muncă ieftină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel