Județul din România transformat cu sute de milioane de euro de la UE. ”Lumea visează să trăiască într-o zonă ca asta. Turiștii își cumpără proprietăți aici”

Investitorii își fac hoteluri, turiștii își cumpără case aici. 

Se fac investiții majore în Caraș Severin pentru mobilitate urbană, infrastructură și lucrări de modernizare a școlilor. Primarul liberal din Reșița a declarat că a modernizat drumuri neatinse de 70 de ani. ”Vorbind despre sume, Europa ne-a pus la dispoziție sume importante: 200 milioane euro pentru lucrări de apă și canalizare în tot județul, 300 milioane euro pentru reabilitarea căii ferate, 70 milioane euro pentru piste de biciclete, 240 milioane pentru spitalul județean nou, 50 milioane pentru un drum județean care duce la Moldova Nouă. Sunt câteva exemple. Județul Caraș Severin este unul mare, este verde, este împădurit, este al doilea după Suceava ca zonă împădurită, iar acest lucru atrage turiștii. Lumea caută natura și chiar visează să trăiască într-o zonă ca asta. Județul nostru are șansa să devină orice ne propunem, iar noi trebuie să valorificăm asta. Județul se transformă încet dar profund. Accesarea fondurilor europene a devenit punctul nostru forte. Ne-am învățat cu rigorile acestora. Ne facem temele și vom accesa în continuare bani frumoși”, a transmis Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. 

Romeo Dunca a analizat investițiile cu bani europeni din județ, care au transformat Carașul și care aduc anual mii de turiști. La ora actuală, nivelul de trai și civilizație este net superior, grație acestor investiții, atât în infrastructura de bază (apă și canalizare, extinderea rețelelor de gaze, drumuri noi), cât și în educație, sănătate și servicii.  ”Oamenii au început să vină spre noi, pe Clisura Dunării și în toată zona noastră, ca turiști sau își iau proprietăți aici”, a completat acesta, amintind și de bijuteriile arhitecturale din județ pe care investitorii privați le-au transformat în hoteluri căutate de turiști. 

La rândul său, Ioan Popa, primarul din Reșița, reședința de județ, consideră că fondurile europene au schimbat radical viața românilor în vestul țării și a celor din Caraș-Severin în mod special. Cu sacrificii, dar cu rezultate vizibile.

”Am modernizat drumuri neatinse de 70 de ani”

”Este un proces greu de suportat, orașul este în șantier, oamenii sunt deranjați. Dar este un proces necesar. Nu poți să faci lucrări de infrastructură majoră fără să ataci în maniera aceasta orașul. Nu poți face omletă fără să spargi ouă. (...) Am modernizat drumuri neatinse de 70 de ani. Proiectele sunt făcute pe noile tendințe în urbanism. Am avut consultanță din partea unor respecți recunoscut internațional, care pledează pentru orașe pentru oameni”, a precizat Popa.

Acesta a amintit că, în ciclul financiar 2014-2020, Reșița a avut peste 42 de proiecte pe fonduri europene, în valoare de 160 milioane euro, fără proiectele pe fonduri guvernamentale. Banii au mers în mobilitate urbană și modernizarea infrastructurii și educație. În Reșița nu există școală fără lucrări de modernizare, ca eficiență energetică, mobilier și pregătirea continuă a dascălilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel