Ion Mocioalcă (PSD), despre priorităţile viitorului Guvern: Ei sunt principala grijă!

Facebook Ion Mocioalca
Facebook Ion Mocioalca

Senatorul PSD de Caraş-Severin Ion Mocioalcă a trasat lista de priorităţi a viitorului Guvern. 

„Întâi programul și măsurile pentru români, apoi funcțiile din guvern. PSD nu merge să negocieze funcții, ci soluții și responsabilități. În condițiile creșterilor explozive ale prețurilor la energie, alimente și medicamente, care au erodat semnificativ puterea de cumpărare a românilor, este absolut necesar ca viitorul Guvern să ia măsuri pentru protejarea celor mai vulnerabile categorii sociale, respectiv familiile cu copii, angajații cu salarii mici și pensionarii.”, a declarat parlamentarul cărășean pentru Express de Banat.

Creșterea alocațiilor începând cu 1 decembrie 2021 la 300 de lei pentru copii între 2 și 18 ani și 600 de lei pentru copiii mai mici de doi ani sau pentru cei cu dizabilități, creșterea salariului minim pentru studii generale la valoarea de 2.550 lei și la 2.600 lei pentru studii superioare, tot din prima zi a lunii decembrie sunt măsuri obligatorii în opinia lui Mocioalcă. Totodată, se intenționează creșterea salariului minim brut în agricultură la 3.000 lei, similar cu cel din construcții.  „Aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a tuturor pensiilor cu 11% și creșterea indemnizației sociale minime cu 200 de lei, de la 800 lei la 1.000 lei/lună sunt și ele printre obiectivele PSD propuse în programul de guvernare.”, a adăugat senatorul PSD.

Marcel Ciolacu, mesaj pentru PNL în plină criză politică

Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a făcut declarații la evenimentul „Topul Național al firmelor private din România”:

„Guvernele din ultimii doi ani au promis multe, dar au oferit atât de puțin. Sunt ferm convins că, din acest moment, atât eu, cât și colegul meu Florin Cîțu, vom fi sub un asediu al unor oameni care au alte priorități.

Eu vreau să vă asigur de buna mea credință și, după discuția de ieri, de buna credință și a domnului Florin Cîțu. Îmi asum acest proiect, sper să reușim să-l realizăm“, a precizat Marcel Ciolacu, președintele PSD.

VEZI ŞI Ciolacu: Sunt ferm convins că atât eu, cât și colegul meu Florin Cîțu vom fi sub un asediu al unor oameni care au alte priorități

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel